Toți proprietarii sunt obligați să plătească asigurarea obligatorie, iar iminența unui nou cutremur major face ca această obligativitate să fie și utilă, pentru cei care respectă legea. Măcar în teorie, pentru că în practică, se vorbește deja despre incapacitatea asigurătorilor de a-și achita datoriil către asigurați, într-un scenariu de urgență majoră.

40847-asigurare_cutremur.jpgDin cele 8,8 milioane de locuințe, cât se estimează că ar fi la nivel național, se estimează că 45.000 de mii de locuințe ar fi afectate iremediabil, iar alte un milion de locuințe vor suferi daune de o mai mică amploare. La scurt timp de la înființare, Poolul Împotriva Dezastrelor Naturale a estimat că daunele, într-o asemenea ipoteză, ar fi de 3,5 miliarde de euro. Această cifră a fost reevaluată recent și, potrivit ultimelor calcule, ea este cu jumătate sub noul necesar.

Potrivit calculelor prezentate anul acesta de către UNSAR, daunele estimate în cazul unui cutremur asemănător cu cel din 1977 s-ar ridica la 6,6 miliarde de euro pentru un număr de 850 de mii de locuințe afectate dar asigurate. Alte 700.000 de locuințe neasigurate vor suferi și ele daune în valoare de 5 miliarde de euro”, explică Mihai Manole, broker de asigurare.

Deși normele de siguranță în construcții sunt mult mai dure acum, daunele estimate sunt mult mai mari

Pentru o comparație, în cutremurul din 1977 au fost afectate total 33 de mii de locuințe și alte 750.000 au fost afectate în diferite grade, dintr-un fond locativ total de 6,2 milioane de locuințe. Atunci, daunele estimate au fost de 2 miliarde de dolari. În mod paradoxal, acum sunt așteptate daune mult mai mari, deși după anul 1977, standardele în construcții au devenit tot mai riguroase, de la deceniu la deceniu.

Imediat după cutremurul din 1977 s-au impus norme de construcții mult mai riguroase, pentru rezistența la seism. În 1990, a fost un nou val de revizuire a acestor reguli, iar constructorii au fost obligați să respecte reguli și mai dure. După 2.000, aceste norme au devenit tot mai stricte, crescând permanent până în prezent. Dacă aceste norme ar fi respectate, locuințele din România ar trebui să fie mult mai rezistențe la cutremur decât cele care au existat la momentul marelui cutremur de acum 40 de ani”, explică pentru IMOPEDIA.ro Marcela Cocoș, administrator firmă construcții.

Problema este faptul că nimeni nu poate spune cât de riguros au fost respectate normele antiseismice 

Problema este că nimeni nu poate spune cât de riguros au fost respectate normele antiseismice, iar expertizarea este văzută mai degrabă o cheltuială nejustificată, dacă ar fi făcută la nivel național. Pentru proprietarii care vor să știe care e starea structurii, atunci aceasta este singura soluție. Cu toate acestea, nimeni nu poate spune cu certitudine cum se va comporta locuința la cutremur.

În cazul unui seism, proprietarii cu locuințe afectate și asigurate obligatoriu vor fi despăgubiți în limita de 10.000 sau 20.000 de euro, în funcție de contractul pe care l-au semnat. Cei care doresc să se poată baza pe sume despăgubite mai mari, pot încerca polițele facultative”, continuă brokerul de asigurare.

În orice caz, nu puține sunt vocile care susțin că, în cazul unui cutremur major, cum a fost cel din 1977, companiile de asigurare vor fi copleșite și nu vor putea acoperi daunele. În orice caz, cel puțin în cazul polițelor obligatorii, proprietarii nu au de ales și trebuie să își asume riscul de a plăti asigurarea. În caz contrar, aceștia ar putea fi amendați cu până la 500 de lei. Locuitorii de la oraș par să fie cei mai responsabili, din acest punct de vedere, dat fiind faptul că peste 75% din locuințele asigurate de PAID sunt amplasate în mediul urban. Polițele PAID acoperă aproape 950.000 apartamente și peste 700.000 de case. Cele mai asigurate zone sunt Capitala și Transilvania, fiecare cu o pondere de 19% în total polițe în vigoare, urmate de Muntenia – 18% și Moldova – 12%. La polul opus se află Bucovina – 3% și Maramureș – 2%.

CITEȘTE ȘI: