0-619-art_58089.jpgAgricultorii români din sudul ţării, zonă de tradiţie pentru culturile de cereale, au cedat în lupta cu mijloacele de muncă demne de anii ´40. Ei se gândesc acum la pământul pe care l-au apărat în trecut cu sânge, doar ca la o miză imobiliară. Terenurile agricole din România se vând pe bandă rulantă în sudul ţării, numai în ultimul an, preţurile înregistrând un salt spectaculos, de zece ori.

Cu gândul la banii care le-ar putea pica din cer pe cap, proprietarii ori moştenitorii celor deposedaţi nu vor să mai lucreze pământul, şi-l lasă în paragină. În atare condiţii, nu ar fi eficientă o taxă de penalitate, de sorginte nemţească, care să împiedice această lipsă de valorificare a avuţiei naţionale? Agenţii imobiliari îşi freacă mâinile în schimb şi apreciază că şi în anii următori preţurile terenurilor vor creşte.

Sursa

10 July 2007