0-1003-9fa88113e547bb2dbcf812b85ff7e545.jpgTrei sferturi dintre români doresc să cumpere o locuinţă pentru uzul propriu, iar restul pentru investiţie. Procentajele au fost făcute publice astăzi de compania imobiliară Real Time, care a făcut un studiu de piaţă în perioada 1 octombrie-1 noiembrie la care au răspuns peste 500 de persoane. La pol opus, conform unui studiu realizat de autorităţile române, necesarul de locuinţe se situează în jurul a 500.000 de unităţi. Asta înseamnă că numărul oportunităţilor dezvoltatorilor imobiliare este încă foarte ridicat.

Aproape 75% dintre români cumpără o locuinţă pentru uzul personal, iar restul privesc achiziţia ca pe o investiţie. Separarea este din ce în ce mai clară între cei care cumpără un nou imobil comparativ cu anii dinainte de 1989, când numărul celor orientaţi către investiţie era considerabil mai mic.

Potrivit reprezentanţilor Real Time, în prezent, apartamentul este privit ca o necesitate, mai ales de către tinerii aflaţi la început de drum, de familiile care îşi modifică numărul de membrii în mod semnificativ şi de persoanele al căror statut social se modifică.

Aceeaşi optică au şi cei care schimbă localitatea de domiciulu. Apartamentul pentru investiţii este căutat de oamenii de afaceri, de fondurile de investiţii, de firmele cu execendet de capital sau aflate în dezvoltare. Şi investitorii imobiliari, fondurile de pensii ori persoanele fizice fac astfel de investiţii, în scopul obţinerii unui câştig suplimentar mai mare decât cel dintr-o dobândă bancară.

Criteriile de achiziţie diferă pentru cele două categorii. Investitorii urmăresc în principal recuperarea investiţiei din chirie sau aprecierea pieţei. Importante sunt şi zona, împrejurimile şi accesul la mijloacele de transport în comun. În acest context, gradul de finisare se corelează cu valoarea de piaţă a chiriei.

Cei care cumpără locuinţe pentru uzul personal se uită în primul rând la buget şi mai apoi la zonă, număr de camere, suprafaţă, infrastructură ori facilităţi. Pentru ei, gradul de finisare depinde de buget şi de stilul de viaţă.

Sursa

13 November 2007