Majoritatea celor care achiziţionează o locuinţă în zona montană o fac pentru a o folosi, în vreme ce speculatorii reprezintă sub 10% din cerere.

Un apartament de vacanţă în zona montană este mult mai accesibil decât o casă de vacanţă. Dezvoltatorii au sesizat oportunitatea şi au anunţat numai pentru zona Valea Prahovei aproximativ 2.000 de apartamente în următorii doi ani. Avantajele sunt de partea apartamentelor, atât pe considerente de preţ, cât şi datorită costurilor ulterioare achiziţionării locuinţei. „În timp ce preţul unui apartament poate începe de la 58.000 de euro, o casă poate costa de trei ori mai mult, preţul ajungând la 150.000-200.000 de euro“, spune Valentin Cânea, project manager la compania de consultanţă imobiliară Euroest. În plus, preţul unei case este mai ridicat, mai ales că şi costul terenului este mai mare pentru acelaşi spaţiu construit.

Dezvoltatorii afirmă că doar 10-15% dintre cei care cumpără locuinţe în ansamblurile rezidenţiale nou construite în zona montană sunt investitori. Cea mai mare pondere în totalul cumpărătorilor este deţinută de persoanele fizice care îşi cumpără o a doua locuinţă. Apartamentele sunt cele mai căutate datorită preţului de achiziţie şi costurilor mici de întreţinere. În plus, oamenii sunt interesaţi de siguranţa imobilului. „Pentru cei care doresc să aibă propriul loc pentru vacanţă sau pentru weekend, un apartament înseamnă un preţ mult mai accesibil şi costurile de întreţinere mai scăzute. În plus, ai siguranţa unui loc păzit şi întreţinut. Desigur că acest aspect nu anulează cererea pentru case de vacanţă, ci oferă oportunităţi celor pentru care un apartament este suficient“, afirmă Ileana Stanciu, director general adjunct al companiei Ozer Construction, care a demarat un proiect amplu, de 344 de apartamente, în zona montană, printr-o investiţie de 20 de milioane de euro.

Specialiştii afirmă că românii vor cumpăra în continuare şi case, dar în mod sigur se vor cumpăra tot mai mult apartamente de vacanţă, atât datorită preţurilor mai accesibile, cât şi dotărilor care depăşesc pe cele ale unei pensiuni sau ale unui hotel obişnuit. Un alt avantaj al apartamentelor este costul de întreţinere. În acest caz, costul de întreţinere este direct proporţional cu consumul. De asemenea, într-un complex rezidenţial, cumpărătorul nu mai are grija pazei şi a mentenanţei, deoarece dezvoltatorul asigură toate aceste servicii. „Clientul va plăti exact cât va consuma în apartamentul cumpărat. Costurile totale, spre exemplu, la o garsonieră de 49 mp i-ar aduce undeva la 70-80 de euro“, mai spune specialistul Euroest.

Cumpărătorii care îşi permit o locuinţă de vacanţă au în general o a doua locuinţă şi deţin venituri peste medie. Dezvoltatorii susţin că aceştia îşi permit să achite locuinţa cash. „O casă în principiu este mai costisitoare şi mai greu de întreţinut, dar oferă mai multă intimitate, un apartament este mai practic şi mai accesibil din punctul de vedere al costurilor“, mai spune Ileana Stanciu. În general, românii au început să cumpere în zonele turistice nu doar cu gândul la o investiţie profitabilă pe termen scurt şi mediu, obţinută în urma închirierii ulterioare, ci mai ales ca loc de petrecere a vacanţei

Sursa

26 May 2008