Preţul mediu al locuinţelor din Bucureşti s-a redus în prima lună a anului faţă de nivelul din decembrie cu 2%, în condiţiile în care pe piaţa apartamentelor vechi s-a înregistrat o diminuare a preţurilor de 3%, iar la cele noi au stagnat, potrivit companiei imobiliare Colliers, informează Mediafax.

Astfel, preţul mediu al locuinţelor din Capitală a fost în luna ianuarie de 1.506 euro/mp, cu 34 de euro/mp mai puţin faţă de decembrie 2008, potrivit celui mai recent indice realizat de Colliers care analizează evoluţia preţurilor locuinţelor din Bucureşti.

"Reducerea nu este una semnificativă, ci mai degrabă o inerţie a pieţei, într-o lună care istoric este caracterizată prin acalmie. Astfel, preţul locuinţelor din Bucureşti a intrat practic în 2009 cu sentimentul dominant al anului trecut şi cu incertitudinea care guvernează, de altfel, toate segmentele economiei", se arată într-un comunicat al Colliers.

Sursa

19 February 2009