Preţurile apartamentelor continuă să scadă în Titan şi Pantelimon. În prima jumătate a acestui an, locuinţele din estul Capitalei s-au ieftinit cu până la 10%, arată cel mai recent studiu pe această temă.  Apartamentele cu trei camere şi garsonierele sunt cele mai afectate de această scădere.

26155-analiza.jpgÎn primul semestru al cestui an, preţurile apartamentelor cu trei camere din cartierele Pantelimon şi Titan s-au ieftinit cu aproximativ 9%, respectiv 9,36% în Pantelimon şi 9% în Titan, potrivit statisticilor efectuate de CENTURY 21 România. Scăderi de aproximativ 10% s-au înregistrat şi la preţurile garsonierelor din aceste două zone ale Capitalei, respectiv 11,7% în Pantelimon şi 9,7% în Titan.

Preţurile apartamentelor din zona Titan şi Pantelimon au scăzut în primul semestru al acestui an şi prognozăm că acestea vor continua să scadă uşor în lunile următoare. Astfel, proprietarii apartamentelor cu 3 camere din Titan şi Pantelimon pierd 1.000 de Euro pe lună din valoarea locuinţelor lor în această perioadă”, a declarat Cătălin Scripcaru, preşedintele CENTURY 21 România.

Programul Prima Casă nu pare să stimuleze vânzările, deşi preţurile locuinţelor din zonă se încadrează perfect în tiparul creditului guvernamental.

Zvonurile din luna mai privind posibilitatea ca programul Prima Casă să se închidă în august au influenţat proprietarii pe termen foarte scurt, dar nu au schimbat tendinţa descrescătoare începută în 2008. Contextul economic dificil, alături de tendinţa de creştere a euro, precum şi evoluţia nefavorabilă a şomajului, atât în România cât şi la nivel european (unde a atins în luna mai 2012 un nivel record de 11,1%), au influenţat în scădere preţurile locuinţelor în primele luni ale anului”, a adăugat Cătălin Scripcaru.

Garsonierele, în jur de 35.000 euro în ambele cartiere

Astfel, în primele trei luni ale lui 2012, garsonierele din Pantelimon au fost scoase la vânzare cu un preţ mediu de aproximativ 34.450 euro, iar cele din Titan, cu 36.000 euro. Cele mai scumpe garsoniere, în ambele cartiere, s-au apropiat de pragul de 55.000 euro.

Apartamentele cu două camere din Pantelimon, la un preț mediu de 991 euro/mp

În acelaşi interval de timp, apartamentele cu două camere din Titan s-au vândut cu un minim de 27.500 euro, putând să ajungă însă şi la suma de 83.500 euro. În Pantelimon, preţurile pentru două camere au stagnat la nivelul de 991 euro/mp. Astfel, cel mai ieftin apartament cu două camere a fost scos la vânzare cu preţul de 22.500 euro, iar cel mai scump a ajuns la 68.000 euro.

Preţul apartamentelor cu trei camere a scăzut cu 9% în ambele cartiere

Preţul apartamentelor cu trei camere din zona Titan a înregistrat o scădere de 9% în primul semestru al lui 2012, cu un preţ mediu de 1.001 euro/mp. Astfel, preţul unui apartament cu trei camere în Titan a variat de la 35.500 euro până la 106.500 euro.

O scădere asemănătoare de preţ s-a înregistrat şi în cazul apartamentelor cu trei camere din Pantelimon, de 9,36%, preţul median în acest caz fiind de aproximativ 68.000 euro. Cel mai mare preţ cerut pentru un apartament cu trei camere în Pantelimon în intervalul analizat a fost de 102.000 euro, iar cel mai mic preţ pentru o astfel de locuinţă a fost de 34.000 euro.

Prețul apartamentelor cu patru camere a urcat ușor în Titan

În cazul apartamentelor cu patru camere din Titan, s-a simţit chiar o uşoară creştere a preţului, de 3,1 %, în contextul unei tendinţe generale de stagnare, iar costul celor din Pantelimon a scăzut semnificativ, cu 11,4%. Astfel, în Titan, preţul mediu pentru acest tip de apartamente a fost de 82.900 euro, iar în Pantelimon a ajuns la 120.000 euro, deşi cel mai ieftin apartament de acest tip a fost scos la vânzare cu 41.000 euro.

CITEȘTE ȘI: Domneşti, locul în care nu se construiesc blocuri pentru că se vând case la preţ de apartament

 

 

28 August 2012