Luna aceasta, dezvoltatorul oferă o reducere de preţ la apartamentele din proiectul Evocasa Selecta din Capitală.

16689-evocasa_selecta_33244400.jpgAstfel, apartamentele cu două camere de 66 mp construiţi pot fi cumpărate în martie la preţuri reduse cu 10-15%, adică la preţuri începând cu 85.140 de euro plus TVA de 5%.

Proiectul este localizat în zona Foişorul de Foc şi cuprinde 77 apartamente de 2, 3 şi 4 camere, cu finisaje de lux şi facilităţi pe măsură: parcare subterană pe două niveluri, pază 24 din 24, terase spaţioase de până la 150 mp. Finisajele din apartamente se ridică la un nivel ridicat de calitate: parchet Berti - Italia, ferestre termopan - profil aluminiu, gresie Marazzi, uşi Pinum, obiecte sanitare Philippe Starck.

Până la începutul lunii decembrie, Adama reuşise să vândă 60% din proiect. Adama este un dezvoltator activ pe pieţele din România, Moldova, Ucraina şi Turcia şi dezvoltă în prezent peste 45 de proiecte rezidenţiale şi comerciale, în diferite stadii de planificare şi execuţie.


Sursa

3 March 2011