Creşterea cu cel puţin 20% din ultimele două luni a preţurilor apartamentelor din blocurile vechi este complet nejustificată, iar piaţa imobiliară din România este atipică faţă de alte state care au aderat la Uniunea Europeană, consideră Ruxandra Cleciu, preşedintele ARAI.

"Am asistat la o creştere îngrijorătoare a preţurilor apartamentelor vechi din Bucureşti în special, dar şi din celelalte oraşe ale ţării, şi asta doar în ultimele două luni de zile. Justificarea nu poate fi decât una singură şi anume integrarea în Uniunea Europeană. Totuşi nu pot să îmi explic cum a afectat integrarea creşterea preţurilor apartamentelor cu 20% într-o perioadă aşa scurtă de timp", susţine Ruxandra Cleciu, preşedintele Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare (ARAI).

Reprezentanta ARAI mai spune că în ultimii doi-trei ani cererea pe piaţa imobliară bucureşteană se ridica la aproximativ 60.000 de locuinţe, iar oferta din momentul de faţă atinge doar 15.000 de case aflate încă în stadiul de construcţie. Ruxandra Cleciu este de părere că preţurile din piaţă nu se vor linişti decât atunci când locuinţele noi vor fi un concurent adevărat pentru blocurile aşa-zise comuniste.

"Atunci când proiectele rezidenţiale noi vor fi livrate pe piaţă şi vor avea preţuri care vor concura cu cele ale apartamentelor din clădirile vechi, cumpărătorul îşi va schimba rapid opţiunea. În aceste condiţii proprietarii de locuinţe vechi vor avea două soluţii. Vor fi obligaţi să scadă preţul apartamentelor pentru a le putea vinde sau vor rămâne cu ele", a mai adăugat Cleciu.

Sursa: NewsIn

Sursa

8 February 2007