0-528-1220macheta20argecom01.jpgLa doar cateva sute de metri de centru se ridica un minicartier, Luxor, format din trei blocuri care vor insuma nu mai putin de 300 de apartamente. Investitia de 20 de milioane de euro apartine uneia dintre cele mai puternice firme de constructii din Arges, Argecom.

„Un apartament cu  doua camere va avea 70 de metri patrati suprafata construita, iar cele cu trei camere intre 111 si 135 metri patrati. Fiecare locuinta va avea o terasa, gandita de noi ca un loc de luat masa. Locatarii vor beneficia inclusiv de parcare subterana, cu acces securizat”, ne-a declarat Cornel Axinte, directorul de vanzari din cadrul viitorului complex locativ.

Potrivit acestuia, desi imobilele nu sunt inca terminate, apartamentele sunt ca si vandute: „Abia ne-am apucat de constructie si deja avem rezervat 90% din apartamentele de pe cele trei scari pe care le vom realiza intr-o prima faza. Sunt persoane care si-au rezervat o garsoniera si un apartament cu trei camere, alaturate sau suprapuse, pentru a beneficia de spatiu sporit, 180 de metri patrati. Pentru ca suntem abia la inceput cu constructia, e prematur sa va vorbesc de preturi”, ne-a mai spus Cornel Axinte.

La Stefanesti se construiesc 70 de vile

La un kilometru de Pitesti, in localitatea Stefanesti, un alt „jucator” de pe piata constructiilor, firma ConPit, ridica un ansamblu rezidential de peste  cinci milioane de euro. „Este vorba despre 70 de vile cu o suprafata medie construita de 130 de metri patrati. Casele sunt realizate pe structura metalica, dupa o tehnologie germana, timpul de executie fiind intre trei si sase luni. 99% din locuinte au fost deja contractate. Vreau sa va spun ca cei care au contractat in urma cu doi ani, cand ne-am apucat de lucrari, au avut de castigat, platind 49.000 de euro pentru o casa, inclusiv cu lotul de teren aferent, in suma de 420 de metri patrati. Intre timp, din cauza scumpirilor anumitor materiale de constructie, pretul a ajuns la 500 de euro metrul patrat, locuinta predata la cheie, adica de cinci ori mai mult”, ne-a declarat Marius Nitu, administrator si asociat al companiei.

ConPit mai are in constructie un bloc cu 49 de apartamente in Cartierul Prundu din Pitesti, imobil pe sase  niveluri, finalizat in proportie de 70%. Si aici gradul de contractare este de 99%. O garsoniera costa 27.000 de euro, un apartament cu doua camere, incepand de la 43.000 de euro, iar unul cu trei camere, 55.000 de euro.

 

Sursa

8 June 2007