În mod istoric, apartamentele de la parter și ultimul etaj sunt evitate de clienții de imobiliare. Ultimul etaj este cunoscut drept aducător de probleme la nivelul izolațiilor. Atunci când sunt ploi abundente, sunt posibile infiltrații, mai devreme sau mai târziu, iar temperaturile extreme creează un disconfort mult mai mare decât la celelalte etaje. În plus, pentru orice lucrare de reparație la exterior este nevoie de aprobarea vecinilor, care rar sunt dispuși în unanimitate să participe la rezolvarea unei probleme care nu îi afectează în mod direct. Ei bine, economia precară a convins clienții să renunțe la asemenea preconcepții, în favoarea unui preț mai bun. Astfel, apartamentele de la etajele marginale au atras din nou atenția clienților.

37334-blocuri.jpgRestabilirea interesului pentru apartamentele de la parter și ultimul etaj a fost descoperită de oficialii BCR, printr-un studiu în rândul clienților de credite ipotecare. Potrivit statisticilor, unul din cinci clienți care a accesat un asemenea credit, a optat pentru un apartament la ultimul etaj, iar 13%, au preferat parterul. Tendința s-a resimțit cu atât mai mult în orașele în care domină blocurile cu patru etaje.

În București, cele mai multe blocuri sunt cu opt etaje, ceea ce înseamnă că sunt mult mai puține apartamente la ultimul etaj, astfel, în Capitală se resimte o pondere mai redusă a acestor achiziții, comparativ cu județul Timiș, sa județul Galați, unde nu doar că există mai multe blocuri cu patru etaje, dar multe dintre ele au fost și mansardate”, se demonstrează în cercetarea de piață de BCR.

Apartamentele de la parter și ultimul etaj sunt mai ieftine cu 10%, în medie

Această modificare în preferințele clienților este justificată în primul rând de bugetul de achiziție. Apartamentele de la parter sau de la ultimul etaj sunt mai ieftine decât cele de la etajele intermediare, iar atunci când bugetul mediu la nivel național este de 37.000 de mii de euro, potrivit BCR, 10% în minus este o diferență importantă. Cu toate acestea, noii proprietari ai acestor apartamente pot descoperi avantaje pe care nu le-ar avea, la etajele de mijloc.

„Clienții se arată interesați fără de greș de prețul mai mic. Dar încântarea lor este cu atât mai mare atunci când descoperă avantajele pe care le au aceste locuințe, atunci când sunt bine făcute. În ambele cazuri, numărul vecinilor este mai mic decât în restul blocului: la ultimul etaj nu ai pe nimeni deasupra, la parter nu ai pe nimeni dedesubt. Acest lucru poate însemna mai puține probleme de ordin administrativ”, a declarat pentru IMOPEDIA.ro Marcela Cuculici, broker Diamond Estate.

Problemele care pot apărea la parter sau ultimul etaj pot fi reduse la minimum, prin alegeri bine făcute

Problemele pentru care sunt stigmatizate aceste apartamente marginale pot fi inexistente, dacă este vorba despre o construcție nouă. Iar calitatea construcției poate fi verificată cu ușurință. În general, riscurile sunt reduse la minimum în cazul blocurilor anvelopate sau în construcțiile noi.

„Clienții știu ei, de la vecini, de la părinți și alți sfătuitori bine intenționați, dar complet neinformați, că este mai bine să cumpere la etaje intermediare. Nici nu știu exact de ce nu e bine. Dar acolo unde există o terasă modernizată, unde există un strat de hidroizolație de 40 cm și o garanție care se întinde și pe un deceniu, oferta este chiar mai avantajoasă decât la alte etaje”, explică pentru IMOPEDIA.ro Mihai Atănăsoaie, broker Elite Home. 

Parterul, la blocurile noi, înseamnă adesea o curte proprie

De cealaltă parte, clienții care aleg să se mute la parterul unui bloc se pot bucura de accesul rapid, precum și spațiul verde care se află de multe ori în fața acestor apartamente. În cazul ansamblurilor rezidențiale noi, grădina din fața apartamentelor de la parter revine prin contract proprietarilor acestuia.

„Grădina din fața apartamentului de la parter este un avantaj unic, în cazul blocurilor. Unii clienți evită ca apartamentul de la parter să fie lângă lift, din cauza faptului că, oricât de bine izolat ar fi, se aude sunetul. Alții spun că nici nu mai aud liftul, după ce se acomodează. De asemenea, zgomotul vecinilor poate fi evitat la un apartament care nu are geamuri în fața scării. Asemenea apartamente sunt bune pentru vârstnici, pentru că se evită scările, iar teama că este mai frig iarna este complet nefondată, dacă blocul este bine izolat”, explică Marcela Cuculici.

În cazul locuințelor premium, ultimul etaj este cel mai scump

La polul opus se află clienții interesați de apartamentele premium – pe acest segment, dinamica este similară cu cea din Occident, unde prețul crește direct proporțional cu etajul. Acești clienți apreciază cu adevărat avantajele de a locui la ultimul nivel, iar dezvoltatorii fac tot posibilul să departajeze aceste apartamente de restul unităților din același imobil.

„Este o situație cu totul diferită, în cazul blocurilor noi. De obicei, la ultimul nivel este vorba de  o locuință tip penthouse și, în cele mai multe cazuri, liftul urcă până în apartament. Niciun alt apartament din imobil nu beneficiază de o terasă sau de o priveliște similară, iar prețul este mult peste cel al altor locuințe din aceeași clădire. Desigur, este vorba despre o anumită categorie de clienți, oameni care vin hotărâți să cumpere aici”, concluzionează reprezentantul Neocasa.

Dar toate aceste preconcepții dispar în cazul blocurilor de lux. La fel cum se întâmplă în străinătate, clienții elitiști români apreciează priveliștea pe care o ai doar la ultimul etaj, precum și confortul pe care îl poate aduce parterul. În Occident, prețul locuinței crește direct proporțional cu etajul, dar și construcțiile sunt de așa natură încât parterul și ultimul etaj să fie cumva separate de restul imobilelor din ansamblu.

CITEȘTE ȘI:

11 iunie 2015