Un nou ansamblu rezidențial își face loc în peisajul bucureștean: dezvoltatorii Studio Residence anunță începerea lucrărilor de construcție a proiectului din cartierul Sălăjan, acesta urmând a fi dat în folosință în primăvara anului viitor. Blocul cu cinci etaje va avea 35 de apartamente cu două și trei camere, cu mai multe tipuri de compartimentări, cu suprafețe între 51 și 90 metri pătrați.

40736-studio_residence.jpgAu început lucrările de construcție a Studio Residence, cel mai nou ansamblu rezidențial din estul Bucureștiului. Gândit în detaliu pentru a satisface nevoile viitorilor proprietari, proiectul cu 35 de apartamente va fi inaugurat în primăvara anului viitor. Locuințele cu două și trei camere se bucură de compartimentări atent concepute, fiecare etaj având câte cinci apartamente. În același timp, viitorii proprietari vor avea la dispoziție 42 de locuri de parcare.

„Am avut în vedere dorințele potențialilor clienți, astfel că ne-am axat pe o construcție de calitate. De exemplu, pentru că știm ce problemă generală este la noi cu izolația de slabă calitate, am decis să folosim cărămidă Porotherm de 24 cm pentru pereții exteriori, cărămidă de 12 cm pentru cei interiori, iar la izolația exterioară alegem polistiren cu o grosime de 7-10 cm. Respectăm cu strictețe legislația și normele în vigoare pentru că dorim să avem numai proprietari mulțumiți”, subliniază dezvoltatorii .

Dincolo de calitatea construcției, ansamblul se bucură de unul dintre cele mai mari avantaje: accesul direct și rapid la numeroase mijloace de transport în comun. Aflat pe strada Gospodăriei, Studio Residence este amplasat la câteva minute de mers pe jos de stația de metrou Nicolae Grigorescu, precum și stațiile tramvaielor 19 și 27 sau a autobuzului 102.

„Proiectul a fost gândit pentru clientul modern, care caută calitate la cel mai bun preț, și care, în același timp, dorește să aibă acces rapid de acasă către orice punct al orașului. Timpul este una dintre cele mai prețioase resurse ale momentului, astfel că apropierea de stațiile mijloacelor de transport în comun este un avantaj indiscutabil”, mai spun dezvoltatorii Studio Residence.

Prețurile încep de la 48.850 euro (pentru un apartament cu două camere, cu o suprafață de 51 mp) și ajung până la 80.750 euro (pentru un apartament cu trei camere, cu o suprafață de 90 mp). Locuințele se adresează inclusiv clienților care apelează la programul Prima Casă, în timp ce clienții care achită integral beneficiază de un discount de cinci procente.

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE: