"Săptămâna Fianciară" continuă publicarea de informaţii referitoare la apartamentele scoase la vânzare prin executări silite. Ca de obicei, acestea se numără printre cele mai ieftine apartamente de pe piaţă, dar de cele mai multe ori informaţiile despre ele lipsesc cu desăvârşire.

sursa:zf.roPentru cei care sunt interesaţi de achiziţii ieftine, vânzarea acestor apartamente este programată în perioada imediat următoare. Pe lângă apartamente, publicăm şi câteva exemple de terenuri scoase la vânzare, cu sau fără imobile construite.

Reguli

Pentru a cumpăra un astfel de apartament trebuie să depuneţi 10% din preţul de pornire a licitaţiei în contul executorului. În cazul în care nu se câştigă licitaţia, banii sunt primiţi înapoi, cum este şi prevăzut în art. 514 Cod procedură civilă. Trebuie doar făcută o simplă cerere în acest sens.

Principalul dezavantaj al acestor licitaţii este că potenţialul cumpărător trebuie să dispună de banii necesari în momentul achiziţiei, mai precis la 30 de zile după ce câştigă licitaţia. Mai poate apărea situaţia în care datornicul reuşeşte să facă rost de bani şi atunci vânzarea nu mai are loc. În această perioadă de iarnă, nu sunt mulţi cei care se grăbesc să cumpere apartamente nici măcar pe piaţa normală şi cu atât mai puţin apartamente executate silit.

Cu alte cuvinte, şansa de a fi singurii participanţi la astfel de licitaţii ar putea fi mult mai mare acum. În plus, după citirea acestor articole, au existat unii care au reuşit să cumpere astfel de apartamente, după prima sau a doua încercare.

Au fost de asemenea şi alţii care, după ce licitaţia nu a mai avut loc pentru că părţile s-au înţeles, au renunţat a mai participa şi a doua oară. Oricum, principalul scop al acestei serii de materiale din care face parte şi cel de faţă este acela de a aduce un plus de transparenţă acestor anunţuri, măcar prin trecerea lor în revistă.


 

Sursa

10 February 2010