Apartamente de bloc cu randament de 20%




Cotidianul - 25.08.2006
 

Dezvoltatorul imobiliar austriac Immoeast Immobilien Anlagen va investi 180 de milioane de euro in Europa Centrala si de Est.

Compania intentioneaza sa investeasca pentru ridicarea a nu mai putin de 2.000 de apartamente in patru tari din zona, printre care si Romania. „Constructia celor 2.000 de locuinte este primul pas din campania de investitii pe care am inceput-o pe piata rezidentiala din Europa Centrala si de Est“, se arata in comunicatul dezvoltatorului de proiecte rezidentiale. Pe linga proiectele anuntate, Karl Petrikovics, presedintele Immoeast, a declarat ca, in afara acestora, compania negociaza un numar important de alte proiecte.

Vinzare rapida

Immoeast nu se va comporta ca un investitor pe termen lung pe segmentul rezidential. Pentru asta proiectele vor fi construite in cooperare cu dezvoltatori locali si vor fi vindute ca apartamente separate. „Randamentul investitiilor va fi de peste 20%“, a precizat Karl Petrikovics. Zona in care a decis Immoeast sa investeasca este una profitabila. Compania estimeaza ca, pe termen mediu, piata rezidentiala din regiune are un potential mai ridicat decit celelalte segmente imobiliare pe fondul cresterii veniturilor populatiei din Europa Centrala si de Est. Immoeast detine 114 proprietati in Europa Centrala, majoritatea fiind localizate in Ungaria, Cehia si Slovacia, dar si in Polonia, Romania, Estonia si in Rusia.

Birouri austriece in Romania

La noi in tara, compania detine mai multe imobile de birouri in Bucuresti. Spatiile de birouri detinute de catre compania austriaca in Romania sint Bucharest Corporate Center, Pipera Center, Iride Business Park, Otopeni Logistics, precum si Bucharest Global Business Center. Nici orasul de la malul Marii Negre nu a fost ocolit de catre dezvoltatorul imobiliar Immoeast. Austriecii detin in Constanta proiectul de retail Harbourside.

In plus, Immoeast ar mai putea lua parte la dezvoltarea unui proiect imobiliar in Bucuresti. Immoeast a anuntat de curind ca a achizitionat pentru aproximativ 400 de milioane de euro un pachet de 25% dintre actiunile TriGranit, o companie similara din Ungaria, care intentioneaza sa realizeze proiectul Esplanada din Bucuresti. Compania austriaca a lansat, in luna mai a acestui an, o emisiune de actiuni in valoare de aproximativ 2,9 miliarde de euro, pentru a obtine finantarea necesara achizitiei de noi proprietati in Europa Centrala.

Compania TriGranit a fost infiintata in 1997, dezvoltind pina in prezent proiecte imobiliare de circa doua miliarde de euro. Proiecte dezvoltate de TriGranit pot fi vazute in tari precum Ungaria, Slovacia, Polonia, Cehia si Croatia. Compania va realiza proiectul Esplanada din Bucuresti, cu o valoare estimata intre 800 de milioane de euro si un miliard de euro. Complexul Esplanada va cuprinde spatii cu o suprafata desfasurata de 800.000 de metri patrati.


Nicu Stan
Cotidianul