Zona Apărătorii Patriei este compromisul pentru cei care nu îşi doresc să se mute în blocuri noi, dar nici în unele vechi. În condiţiile în care toate blocurile de acolo au fost construite în prima parte a anilor ’80, ele sunt considerate noi de mulţi dintre cei care au mai multă încredere în construcţiile ridicate de regimul comunist. Astfel, zona Apărătorii Patriei a fost întotdeauna, chiar şi în vremurile de criză, una dintre cele mai bine tranzacţionate din Capitală.

23880-aparatorii_patriei.jpgÎnainte de cutremurul din 1977, Apărătorii Patriei era un cartier de case. Construcţiile erau însă vechi, aşa că multe dintre ele s-au prăbuşit din cauza seismului. Regimul comunist a transformat apoi radical zona şi a ridicat blocurile pe care le putem vedea astăzi.

„Din ‘77 au apărut blocurile ruseşti, cele mai multe blocuri din zonă au fost construite chiar în perioada 1983-1985, şi sunt cele mai rezistente. Sunt făcute să reziste pentru un cutremur de 7,9 grade pe scara Richter, pe structură de beton cu umplutură de BCA”, spune Victor Aurelian Alexandru, director Premier Service.

Ofertele din zonă sunt pregătite special pentru clienţii de Prima Casă

Toate aceste caracteristici, dar şi poziţionarea bună a zonei în oraş, fac foarte tentante apartamentele în această zonă. Cu atât mai mult cu cât ele se încadrează foarte bine în bugetele clienţilor care vor să cumpere prin programul Prima Casă.

„Și în Apărătorii Patriei, ca peste tot, apartamentele cu două camere sunt cele mai căutate, deoarece se află în segmentul celor mai uşor de procurat şi de întreţinut. Pragul de preţ este impus de Prima Casă, deci vorbim despre 57.000-60.000  euro. Aproape toate preţurile sunt aliniate la Prima Casă, pentru că acesta este principalul motor de finanţare pentru un segment mare de populaţie”, continuă oficialul Premier Service.

Astfel, specialiştii care se ocupă de zonă sunt de părere că 50-60% dintre tranzacţiile din zonă se fac prin Prima Casă, încă 20-30% prin credite ipotecare, iar restul, cu cash. Clienţii încearcă însă mereu să forţeze mâna proprietarilor la negociere.

„În general, bugetul cu care vin clienţii este cu 10-20% mai mic decât ce vor proprietarii. Trebuie să vii în întâmpinarea vânzătorului cu statistici, realizări ale agenţiilor, ca să se ajungă la o adevărată valoare de tranzacţie. Trebuie să fii foarte convingător, nu doar verbal, pentru că nu mai suntem pe piaţa din 2008”, este de părere Ștefan Băeşu, preşedintele Băeşu Imobiliare.

Garsonierele din zonă sunt printre cele mai mari din Bucureşti

Cele mai puţin căutate apartamente sunt cele cu trei camere. Preţurile acestora variază între 65.000 şi 71.000 euro, în funcţie de apartament. La cealaltă extremă, poate la fel de căutate ca şi apartamentele cu două camere, sunt garsonierele din zonă.

„Este o cerere foarte mare pentru garsoniere. Sunt câteva blocuri cu patru niveluri şi garsoniere foarte mari: 42-44 mp, cele mai mari din Bucureşti. Unii clienţi le transformă în apartamente cu două camere. Cei mai mulţi dintre ei aleg să transforme bucătăria în dormitor, dată fiind suprafaţa mare, şi mută bucătăria în balcon”, spune oficialul Premier Service.

Preţul acestora variază între 42.000 şi 44.000 euro, iar pentru garsonierele cu suprafeţe clasice, preţul scade până la 36.000-37.000 euro.

CITEŞTE ŞI România aşteaptă apartamentele construite pentru bugetele de criză. Între timp, blocurile comuniste sunt cele mai atractive.


15 martie 2012