Apa Nova Ploiesti functioneaza ilegal
Curentul - 25.11.2005
 

Apa Nova Ploiesti, societate care are ca domeniu de activitate gestiunea serviciului public de alimentare cu apa si serviciul de canalizare in Municipiul Ploiesti, nu are autorizatie de mediu. Aceasta afirmatie ii apartine directorului Agentiei pentru Protectia Mediului Prahova, Camelia Steliean, care a declarat ca "Apa Nova are autorizatie pentru fronturile de captare apa si distributie apa, dar nu si pentru statia de epurare".

Dupa cum ne-a precizat directorul APM Prahova, societatea a depus o cerere pentru obtinerea autorizatiei de mediu de-abia acum doua saptamani, desi societatea a incheiat un contract de concesiune cu Primaria Ploiesti in anul 2000. Obiectul contractului, incheiat pe o perioada de 25 de ani, prevede reabilitarea si modernizarea serviciului de alimentare cu apa potabila si de canalizare, nu si obligatia obtinerii autorizatiei de mediu pentru serviciile pe care le presteaza.

Intrebata ce masuri vor fi luate impotriva acestei societati care a functionat atatia ani in ilegalitate si inca mai functioneaza, deoarece nu a primit inca autorizatia, raspunsul directorului APM Prahova ne-a lasat fara replica: "Ce putem sa le facem? Nu ii putem amenda retroactiv".

Deocamdata, cei de la Apa Nova Ploiesti nu au dat nici un raspuns catre APM Prahova , dar in schimb un oficial a tinut sa precizeze: "am o ura pe ziaristii astia".


Curentul

25 November 2005