Ansamblul rezidenţial din Pipera, My Dream Residence, se vede de ceva timp întârziat la finalizare de litigiile care au loc între constructor şi dezvoltator. Constructorul ansamblului "My Dream Residence" şi dezvoltatorul acestui proiect se întrec de o vreme în a se acuza de neîndeplinirea relaţiilor contractuale.

foto:sfin.roÎn acest timp, complexul de pe Şoseaua Pipera Tunari stă nefinalizat din august 2008.   Astfel, constructorul B&A Construcţii invocă facturi neplătite de dezvoltatorul Plus Development care, la rându-i, este printre creditorii constructorului, acesta din urmă aflat în reorganizare judiciară.

Această situaţie este singurul coşmar care-i mai lipsea ansamblului My Dream, într-o perioadă în care vânzările de pe piaţă sunt în scădere.

Chiar dacă unele dintre cele 183 de apartamente ale ansamblului din Pipera sunt finalizate, mai sunt destule care trebuiau finalizate încă din august 2008 dar nu s-a făcut nimic în acest sens nici în prezent. Constructorul şi-a cerut insolvenţa iar în prezent este în reorganizare judiciară. Printre creditori este şi Plus, dezvoltatorul.   Ca un scurt istoric, deschiderea procedurii insolvenţei pentru Plus Development s-a făcut în luna iunie 2009, ulterior fiind suspendată provizoriu în septembrie.

La începutul lui noiembrie, procedura insolvenţei a fost desfiinţat pentru vicii de procedură. La acest moment cauza este trimisă spre rejudecare către Tribunalul Bucureşti, urmând a primi termen. Între timp, la cererea debitorului a fost deschisă procedura reorganizarii pentru B&A. Asta nu i-a împiedicat pe cei de la B&A să ceară falimentul Plus.

În respectiva scurtă perioadă, s-a dispus începerea procedurii falimentului Plus şi a fost numit lichidator judiciar Bogdan Mărculescu. „Plus are de recuperat o sumă considerabilă de la constructor. B&A nu şi-a îndeplinit obligaţia de predare a proiectului până la data de 31.08.2008", declară Raluca Năstase,avocat la Biriş GoranSCA, firmă care apără dezvoltatorul Plus.

Sursa

25 November 2009