Vești bune pentru tinerii prahoveni care nu își pot permite să cumpere o locuință sau să plătească chirie la prețul pieței: Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) va construi două blocuri în localitatea Boldești-Scăieni din județul Prahova.

42146-anl.jpgANL a preluat temporar, de la Primăria orașului Boldești-Scăieni, amplasamentul pe care urmează să construiască 24 de apartamente destinate închirierii, a anunțat Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP).

Cele două blocuri, care vor costa aproape trei milioane de lei și vor cuprinde zece apartamente cu o cameră și 14 apartamente cu două camere, vor avea un regim de înălțime de St+P+3E (subsol tehnic + parter + trei etaje).

Până în prezent, în județul Prahova, ANL a finalizat, în cadrul Programului de construcții locuințe pentru tineri, destinate închirierii, 818 de unități locative în localitățile Bușteni, Ploiești, Azuga, Câmpina, Vălenii de Munte și Sinaia.

Programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de ANL în anul 2001. Locuințele sunt construite pe terenuri puse la dispoziție de autoritățile publice locale, beneficiarii fiind tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege. Persoanele interesate trebuie să depună cerere la primărie, urmând ca autoritățile locale să întocmească listele de repartiție.

26 June 2018