C:\WINDOWS\Desktop\BI - RUN_nona\info_run_capital_0108.html

 

ghid1.gif (733 bytes) infotitlu.gif (651 bytes)
  
ANL a scos la vanzare noul cartier de lux Henri Coanda
GARDIANUL - 12 / 06 / 2003

O locuinta in cartierul Baneasa costa, la prima strigare, intre 40.000 si 96.000 de euro
Bucurestenii care vor sa-si cumpere o locuinta prin credit ipotecar pot vizita expozitia de case inaugurata ieri la Ministerul Transporturilor unde, pentru preturi variind intre 40.000 euro si 97.000 euro (fara TVA), pot intra in posesia unui spatiu de locuit cu suprafata utila de 100-200 metri patrati, la doi ani de la semnarea contractului. In cadrul acestei expozitii cu vanzare, Agentia Nationala pentru Locuinte (ANL) prezinta oferta de construire de locuinte prin credit ipotecar in municipiul Bucuresti, iar vizitatorii pot contracta o locuinta pe loc, consultand amplasamentele propuse, tipurile de case prezentate, bancile finantatoare agreate de ANL si solutiile constructive.

Amplasament, modele si costuri
Oferta ANL vizeaza ansamblul rezidential Henri Coanda, situat pe un amplasament paralel pistei de aterizare de la Aeroportul Baneasa. Acest cartier va cuprinde 3.012 unitati locative, din care 1.230 vor fi locuinte unifamiliale (case), 338 vor fi apartamente, iar 1.444, locuinte pentru tineri (in blocuri cu cateva etaje, situate pe marginile oraselului Henri Coanda). Primele doua categorii de locuinte vor fi construite prin credit ipotecar obtinut de doritori de la bancile agreate de ANL (Reffeisen Bank, ING Bank si BCR), iar cele pentru tineri vor fi construite cu ani de la bugetul statului, fiind oferite in regim de inchiriere.

Cat priveste modelele de case, la expozitie sunt prezentate 24, majoritatea fiind compuse din parter si etaj, eventual mansarda, si au o suprafata locuibila cuprinsa intre 52 metri patrati si 119 metri patrati. Fiecare dintre aceste case are, de regula, 2-3 dormitoare de 10-15 mp, situate la etaj, iar la parter sunt amplasate camera de zi, de 20-40 mp, bucataria, de 6-12 mp, locul de luat masa, de 6-19 mp, holuri de acces, birouri, terase etc.

Toate acestea costa "ceva" bani. Astfel, in cazul casei unifamiliale tip S 6, compusa in principal din camera de zi, bucatarie, doua bai si doua dormitoare si care totalizeaza 52,15 mp, pretul integral este de 47.714 euro. In cazul vilei de tip S 3a, suprafata locuibila este de aproximativ 120 mp, casa fiind compusa, in principal, din patru dormitoare, trei bai, camera de zi, loc de luat masa, birou, toate acestea costand 116.144 euro. Se mai pot adauga, optional si cu majorare corespunzatoare a pretului, doua terase si un garaj.

Lamuriri suplimentare
Expozitia de case a fost inaugurata ieri la sediul Ministerului Transporturilor, in prezenta premierul Adrian Nastase, a ministrului Miron Mitrea si a conducerii ANL, prilej cu care oficialii au facut anumite precizari. Astfel, potrivit directorului general al ANL, Cornel Popescu, costurile cu constructia sunt de 300 euro/mp la case unifamiliale si pot scadea pana la 200 euro/mp in cazul blocurilor pentru tineret. Valoarea totala investitiei "Henri Coanda" se ridica la 282 milioane euro, din care valoarea locuintelor este de 174 milioane euro (140 milioane euro prin credit ipotecar si 34 milioane euro pentru locuintele de tineret), restul fiind cheltuieli cu infrastructura si retelele edilitare (apa, canalizare, gaze, termoficare). Potrivit unor informatii initiale, in Bucuresti au fost depuse 16.000 de cereri pentru case prin ANL, dar Popescu a spus ca, potrivit ultimelor date, numarul celor care vor o casa prin acest sistem a crescut la circa 30.000. "In cazul unei case de 40.000 euro, cu plata pe o durata de 25 de ani, rata lunara este sub 200 euro, iar solicitantii trebuie sa faca dovada ca au un venit egal cu dublul acestei rate", a mai spus Popescu.

Obtinerea creditului ipotecar
Cei care vor sa achizitoneze o casa prin ANL pot obtine credit ipotecar de la bancile agreate de aceasta institutie daca indeplinesc anumite conditii. Astfel, in primul rand trebuie sa completeze o cerere tip ANL, care poate fi procurata, contra sumei de 60.000 lei de la orice oficiu postal sau chiar in cadrul expozitiei, care va fi deschisa timp de o luna, de luni si pana vineri, intre orele 9.00-18.00. Cererea se expediaza prin posta pe adresa ANL, apoi solicitantul cere si i se elibereaza - daca intruneste conditiile - certificatul de solvabilitate, de la bancile agreate de ANL. Dupa ce obtine un anumit punctaj (pe baza datelor inscrise in formular), acesta alege o locuinta din oferta ANL si se poate trece la semnarea contractelor (de mandat, de construire, de credit ipotecar si de ipoteca) si la depunerea avansului, de minimum 20% din valoarea casei, plata ratelor urmand sa se faca intr-un interval de timp de pana la 25 de ani.

Arpad Dobre



 

 

 

12 June 2003