Asociatia Nationala a Evaluatorlor din Romania estimeaza ca programul "Prima Casa" ar putea aduce aproape 1,7 milioane de euro in piata de evaluare locala, apreciata la 25-26 de milioane de euro in acest an.

"Daca valoarea medie ceruta de o banca pentru evaluarea bunului imobiliar este in medie de 100 de euro, iar garantiile aduse de stat pentru program ajung pentru circa 17.000 de locuinte, atunci putem calcula la 1,7 milioane de euro ponderea de la "Prima Casa", in piata de evaluare", a declarat Adrian Vascu, fost presedinte ANEVAR si director al deparatamentului de evaluare al KPMG.

Garantiile acordate de stat pentru finantarile obtinute pentru achizitia unei locuinte prin programul Prima Casa se ridica la 700 de milioane de euro.
Potrivit datelor ANEVAR, in cursul anului trecut piata locala de evaluare s-a contractat cu 17% la 25 de milioane de euro iar pentru 2010 este estimata o crestere de pana la 4%, la 26 de milioane de euro.

"De acest lucru depinde si ce va face programul, cum se va derula. El a fost o idee buna dar aplicata greu", a adaugat Vascu.

In totalul pietei evaluarea imobiliara a detinut o pondere de 70%, evaluarea companiilor 20%, evaluarea de bunuri mobile 8% iar evaluarea de instrumente financiare 1%.








Sursa

20 May 2010