Anchor Grup investeste 60 de milioane de euro pentru construirea a doua cartiere rezidentiale
 

Hot News - 06.04.2006
 

Anchor Grup anunta lansarea oficiala pe piata imobilelor de birouri din Bucuresti a Anchor Plaza, construita in imediata vecinatate a centrului comercial Plaza Romania.

Anchor Plaza este un ansamblu de cladiri compus din 3 blocuri (parter si 12 etaje), fiind intins pe o suprafata de 33,000 de metri patrati, valoarea investitiei ridicindu-se la 25 milioane de euro, informeaza comunicatul de presa.

"Sunt onorat sa anunt lansarea oficiala a Anchor Plaza. Anchor Plaza va oferi facilitati de lux pe o suprafata de 33.000 de metri patrati, intr-o zona a Bucurestiului aflata in plina dezvoltare, langa centrul comercial Plaza Romania. Compania noastra a deschis noi drumuri pe piata romaneasca, iar investitiile vor continua.

Dupa Bucuresti Mall, Plaza Romania si Anchor Plaza, Anchor Grup isi va folosi experienta acumulata prin extinderea si in alte domenii ale pietei imobiliare din Romania", a declarat dl. Ibrahim PAKSOY, director general Anchor Grup.

De asemenea Grupul Anchor a anuntat ca va investi aproximativ 60 de milioane de euro in construirea a doua cartiere rezidentiale. Proiectele, situate in apropierea centrelor comerciale Bucuresti Mall si Plaza Romania, vor oferi locuitorilor Bucurestiului peste 800 de apartamente.

Anchor Grup detine in Bucuresti doua centre comerciale, Bucuresti Mall si Plaza Romania.

 

Hot News

6 April 2006