"În imobiliare contează foarte mult să fii serios, punctual, să ştii ce vrei, să fii ferm în deciziile pe care le iei, să ştii să negociezi şi să ştii să pierzi."

Este concluzia la care a ajuns Anca Ghiţă, după o carieră de 18 ani în domeniul imobiliar, despre care spune că mai are multe de oferit, iar ea multe de învăţat.

Anca Ghiţă, care este în prezent director al companiei General Service 2000, în cadrul căreia activează din 1993, are avantajul de a nu fi sărit nicio etapă în evoluţia sa profesională, astfel încât se descurcă în orice situaţie: se ocupă de publicitate, recrutări de personal, acte, consiliere juridică. Ba se duce chiar şi la vizionări din când în când. Cunoaşte piaţa şi vrea să fie în contact permanent cu aceasta, aşa că munceşte până la douăsprezece ore pe zi.

Recunoaşte, dealtfel, că timpul este duşmanul său numărul 1 şi povesteşte că primul său concediu a venit după cinci ani de muncă. Dar nu se plânge. A fost preţul pe care a trebuit să îl plătească pentru a obţine ceea ce şi-a dorit. Şi a meritat.

"Trebuie să fii întotdeauna mai bun astăzi decât ai fost ieri. Această competiţie cu tine duce la succes", afirmă Anca.
Şi ţine să mulţumească echipei care a lucrat alături de ea în toţi aceşti ani şi, în mod special, lui Bogdan Dobriţoiu.

În ceea ce priveşte timpul liber, Ancăi îi plac călătoriile în locuri exotice.

 

 

 

 

 

6 March 2010