Proprietăţile imobiliare din România şi-au continuat devalorizarea de-a lungul lui 2013, dar într-un ritm mai temperat comparativ cu anii anteriori. Apartamente vechi şi noi, vile sau terenuri – toate au înregistrat scăderi de preţ de-a lungul anului ce tocmai s-a încheiat. Un singur segment a înregistrat creşteri impresionante, cel al terenurilor agricole.

32798-case.jpgPiaţa imobiliară românească a urmat un trend descendent şi în anul 2013, însă mai atenuat decât în perioada 2009-2010, subliniază cea mai recentă analiză efectuată de compania de consultanţă imobiliară Darian. Investitorii imobiliari au fost reticenţi în a mai pompa capital în pieţele emergente din Europa, reţinere din cauza căreia a avut de suferit şi România. Piaţa imobiliară continuă sa fie una a cumpărătorilor – proiectele imobiliare noi au fost rare, în condiţiile în care încă există locuinţe nevândute construite în ultimii ani.

„Deşi ultimele trei semestre au adus semnale încurajatoare cu privire la situaţia economică, cu siguranţă perioada de instabilitate nu s-a finalizat iar procesul de revenire economică va fi unul de lungă durată. Industria imobiliară este practic într-o perioadă de blocaj, construcţiile atât în domeniul public cât şi cel privat scad, foarte puţine proiecte sau dezvoltări în zone adiacente sunt în vizorul investitorilor, iar multe proiecte publice sunt stopate în parte şi de perioada lungă de blocare a finanţării europene”, explică dr. ec. Adrian Crivii, preşedinte Darian.

Preţul apartamentelor vechi, mai mic cu 41% decât în 2008

Apartamentele amplasate în blocurile vechi s-au devalorizat cu doar două procente în ultimul an, însă preţul acestora a scăzut cu 41% faţă de perioada de vârf. La nivel naţional, preţul mediu de tranzacţionare a coborât sub 700 euro/mp, conform analizei Darian. Capitala are în continuare cele mai scumpe locuinţe vechi, urmată îndeaproape de Cluj-Napoca:

  • Bucureşti – 957 euro/mp
  • Cluj-Napoca – 954 euro/mp
  • Timişoara – 862 euro/mp
  • Constanţa – 839 euro/mp
  • Iaşi – 833 euro/mp
  • Braşov – 803 euro/mp
  • Craiova – 773 euro/mp

Preţul mediu de tranzacţionare al apartamentelor noi: 776 euro/mp

În ultimii cinci ani, preţul apartamentelor aflate la prima tranzacţionare a scăzut cu aproximativ 35%. De-a lungul ultimului an însă, devalorizarea acestora a fost de doar 1,2%, preţiul mediu de tranzacţionare la nivel naţional ajungând la 776 euro/mp.

  • Bucureşti – 1.138 euro/mp
  • Cluj-Napoca – 978 euro/mp
  • Iaşi – 967 euro/mp
  • Braşov – 930 euro/mp
  • Timişoara – 927 euro/mp
  • Constanţa – 845 euro/mp

„Faptul că programul guvernamental Prima casă nu a făcut distincţie între stocul de locuinţe noi şi cel vechi, coroborat cu faptul că TVA-ul se aplică doar apartamentelor situate în blocurile noi, crescând preţul acestora cu 5% sau 24%, a determinat dezvoltatorii să concureze pe aceleaşi plaje de preţ cu apartamentele construite înainte de 1990. Acest lucru a dus la scăderea ratelor de absorbţie a construcţiilor noi, care a determinat scăderea masivă a proiectelor rezidenţiale noi”, arată reprezentantul Darian.

Preţul terenurilor agricole a urcat cu 50% în doi ani

În cazul vilelor cu o suprafaţă medie construită de 150 mp şi un teren mediu de 500 mp, cele mai mari preţuri de tranzacţionare s-au înregistrat tot în Bucureşti (1.038 euro/mp), urmat de Cluj-Napoca (890 euro/mp), Constanţa (838 euro/mp ), Iaşi (744 euro/mp) şi Braşov (722 euro/mp).

O creştere spectaculoasă a preţului au înregistrat-o terenurile agricole – valoarea acestora s-a apreciat cu aproximativ 50% faţă de începutul anului 2012. Astfel, în funcţie de regiune, preţul terenurilor arabile variază între 1.500 şi 4.500 euro/hectar.

„În viitor tendinţa de scădere a preţurilor se va păstra cel mai probabil şi pe termen mediu, în condiţiile în care economia nu dă semne solide de redresare. Principalii factori ar putea fi cei determinaţi de limitarea finanţării bancare de programul Prima casă şi de veniturile insuficient de ridicate ale potenţialilor cumpărători. şansa relansării economiei şi implicit şi a pieţei imobiliare constă în relansarea finanţării prin atragerea fondurilor europene în bugetul 2014 – 2020, asanarea pierderilor din economie, transparenţa în utilizarea fondurilor bugetare şi eficientizarea investiţiilor”, încheie  dr. ec. Adrian Crivii, preşedinte Darian.

NU RATA: Stii cât mai valorează locuinţa pe care o deţii? Cum îţi evaluezi proprietatea singur, dar corect?

 

 

20 ianuarie 2014