Nu e pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte... In timp ce eram cu ochii pe alţi concurenţi care anunţau că, în cel mai scurt timp, vor călca pe urmele lui Vlad şi vor deveni proprietari, iată că alţii le-au luat-o înainte.

Doamnelor şi domnilor, vi-i prezentăm pe... Ana şi Răzvan! Care tac şi fac. Cei doi sunt pe cale să devină fericiţii proprietari ai unui apartament cu două camere.

Şi ne-au luat prin surprindere, ce să mai lungim vorba.

Abia se mutaseră cu chirie într-o garsonieră din Vatra Luminoasă, când au postat anunţul care ne-a lăsat fără cuvinte: "AM BĂTUT PALMA pentru apartamentul de 2 camere din Vitan Residence!

A fost dragoste la prima vedere - primul apartament pe care l-am văzut şi la care ne-a rămas gândul în tot acest timp. Ieri am semnat convenţia pentru rezervarea construcţiei şi urmează ca pe 3 decembrie să semnăm contractul de vânzare-cumpărare."

Astfel, Ana şi Răzvan au reuşit să-şi împlinească visul. Era şi timpul. După doi ani petrecuţi în Bucureşti şi patru schimbări de locuinţă ei nu-şi mai doreau decât ca următoarea mutare să fie în apartamentul lor.

"Două sau trei camere în imobil vechi construit dupa cutremurul din '77, zonele: Dimitrov, Iancului, Pantelimon (Delfinului, Chişinău), Titan, Nicolae Grigorescu, Dristor, Vitan, Baba Novac, Muncii; suprafaţa peste 50 mp, decomandat, exclus parter si ultimul etaj, fără îmbunătăţiri." Asta îşi doreau tinerii căsătoriţi, abia întorşi din luna de miere, când au intrat în Goana după casă.

 

În scurt timp s-au reorientat. "Am fost extrem de entuziasmaţi mai ales după Târgul Imobiliar de la Casa Poporului din 25 septembrie... atât de entuziasmaţi încât ne-am făcut şi o rezervare la Vitan Residence, apartament cu două camere de 58 mp utili.

Preţul era de 85000 (ceea ce depăşea considerabil bugetul nostru), dar aşteptăm un discount din partea lor, care ne aşteptam să fie de 10%, care însă nu a fost prea generos aşa că ne-am cam întristat puţin", scriau Ana şi Răzvan cu mai puţin de o lună în urmă.

De atunci s-au interesat şi de alte apartamente, dar în nici unul nu se simţeau acasă. Făceau ce făceau şi se gândeau la primul apartament pe care îl văzuseră. Trebuia să fie al lor! Dezvoltatorul trebuia să le facă o ofertă care să se încadreze în bugetul pe care îl aveau la dispoziţie! Aşa că au perseverat.

Au mai fost la discuţii pentru locuinţa din Vitan Residence, care va fi finalizată la sfârşitul acestei luni şi care le rămăsese la inimă. Iar norocul a fost de partea lor. Ieri au bătut palma, iar pe 3 decembrie Goana după casă se va încheia oficial pentru Ana şi Răzvan, care abia aşteaptă să se mute în apartamentul visurilor lor.

Felicitări! Ne bucurăm nespus că n-aţi alergat în zadar în Goana după casă.




5 November 2009