Piaţa imobiliară din România pare să fi atras atenţia unei lumi îndepărtate: americanii caută acum să cumpere proprietăţi la noi în ţară. Fie că este vorba despre investitori mari care vor să ridice proiecte importante la noi, fie că este vorba despre oamenii de rând care caută o a doua proprietate pentru o casă de vacanţă sau investiţie, numărul americanilor este tot mai mare. Tocmai de aceea, unii dintre cei mai reputaţi agenţi imobiliari din SUA au venit deja în România pentru a afla mai multe despre cum decurge o tranzacţie imobiliară, care sunt proprietăţile pe care le pot promova în State şi, mai ales, ce parteneri ar putea să îşi aleagă de pe piaţa locală.

25566-real-estate-sales-agents.jpgSpecialiştii americanii în imobiliare sosiţi în România pentru o analiză a proprietăţilor imobiliare pe care ar putea să le prezinte clienţilor lor, au fost plăcut surprinşi de ce au găsit pe piaţa din Bucureşti, momentan singura analizată.

„Clienţii noştri caută proprietăţi în afara ţării, dar nu ştiu nimic despre România. Sigur, pot căuta informaţiile pe internet, dar nu sunt interesaţi de acest lucru, pentru că nu s-a făcut publicitate ţării în mod adecvat. Partenerii mei care au venit aici sunt total surprinşi de cât de frumoase sunt locuinţele. Problema aici este exteriorul, dar clădirile dărăpănate pe afară pot avea un interior superb. Dacă toate aceste sunt explicate, expuse clienţilor, alături de informaţii precum profitul estimat, despre cine poate să aibă grijă de proprietăţile lor când ei nu sunt aici, atunci cu siguranţă va deveni o piaţă interesantă”, arată Jeni Temen, REALTOR® la Krch Realty, SUA și preşedinte de legătură NAR pentru România.

Americanii caută să evadeze, agenţii imobiliari le sugerează România

Piaţa imobiliară din SUA nu şi-a găsit încă echilibrul. România pare un loc mult mai sigur pentru o investiţie, în acest moment. Americanii caută în continuare să îşi plaseze banii în proprietăţi imobiliare în afara ţării şi întreabă specialiştii care sunt cele mai potrivite locuri pentru o asemenea mişcare. Prin urmare, România ar trebui să îi convingă pe agenţii imobiliari că investiţiile de aici ar fi un  lucru bun pentru toată lumea. Cea mai mare problemă, după cum era de aşteptat, este sistemul financiar.

„Investitorii caută frenetic achiziţii, acum mai mult ca niciodată. Oamenii de rând trecuţi de prima tinereţe vor să evadeze undeva. De asemenea, există şi investitori mari care caută să se extindă şi să găsească oportunităţi. Avem mulţi cumpărători cu cash, bani din investiţii pe care vor să îi plaseze în imobiliare pentru că, până la urmă, acesta rămâne cel mai bun domeniu de investiţie. Dar atât ei, cât şi colegii mei caută multe răspunsuri despre modul de taxare, toate actele necesare. În principiu, toţi vor să afle dacă merită. Dacă are rost să plaseze banii sau nu, dacă primesc ceva în schimb sau dacă practic cumpără nişte aer”, arată Jeni Temen.

SUA oferă românilor proprietăţi ieftine şi Green Card, la pachet

De asemenea, specialiştii americani în imobiliare încearcă să încurajeze românii să cumpere în SUA. Preţurile scăzute, numărul mare al proprietăţilor executate, precum şi oferta mare de locuinţe sunt doar câteva dintre argumente. Noutatea este faptul că statul american pregăteşte un bonus pentru străinii care vor să investească în SUA.

„Chiar acum lucrăm la o nouă lege: investitorii care nu au cetăţenie americană şi vor să cheltuiască peste 500.000 dolari în domeniul rezidenţial în SUA, vor primi Green Card. Acest lucru nu se întâmpla până acum. Oamenii cumpărau proprietăţi, dar nu puteau sta acolo mai mult timp, deci încercăm să facem totul mai uşor pentru ei. Mai ales că proprietăţile sunt foarte ieftine acum”, arată oficialul National Association of Realtors.

Sistemul de vânzare a proprietăţilor din întreaga lume devine însă de-a dreptul facil atât pentru clienţi, cât şi pentru agenţii imobiliari, în condiţiile în care aceştia folosesc o platformă comună. Membrii National Association of Realtors, destul de mulţi la număr şi în România, beneficiază de o bază de date a proprietăţilor la care au acces brokerii asociaţi din întreaga lume. Prin acest sistem, clientul poate primi acces instant la toate informaţiile necesare despre proprietatea pe care o vizează. Astfel, tranzacţiile imobiliare globale încep treptat să devină o realitate şi pentru Europa de Est.

CITEŞTE ŞI Lista celor mai ieftine credite ipotecare. Ce soluţii au găsit băncile pentru a atrage clienţi?


 

10 July 2012