Ideile originale de amenajare scot din anonimat orice spaţiu şi conferă personalitate unui apartament iniţial banal. Suprafeţele mici nu reuşesc să limiteze creativitatea designerilor, ba chiar o stimulează. IMOPEDIA.ro prezintă fotografii dintr-o locuinţă cu suprafaţă mică, dar cu caracteristici interesante.

31935-31908-1.jpgApartamentul din imagini este amplasat în Londra, oraş în care proprietăţile imobiliare sunt costisitoare, iar chiria medie pentru un apartament central, dar mic, este în jurul a 1.500 lire sterline/lună. Capitala britanică are însă un farmec aparte, astfel că englezi şi străini din toată lumea se mulţumesc cu locuinţe mici şi înghesuite, pentru a putea spune că locuiesc într-una dintre cele mai importante metropole ale lumii. Amenajarea unor astfel de apartamente necesită creativitate, după cum o demonstrează fotografiile de mai jos.

  • Patul suspendat în mijlocul livingului nu este cea mai practică idee, însă este cu siguranţă una dintre cele mai originale
  • Micul apartament beneficiază şi de alte soluţii ingenioase, precum scările interioare până în tavan, tabla de scris cu cretă aplicată pe lateralul acestora sau fereastra de pe tavan ce serveşte şi ca ieşire spre terasă

În ciuda faptului că este o locuinţă de mici dimensiuni, spaţiul este delimitat foarte bine, astfel că chiriaşii beneficiază de living, dormitor, birou şi bucătărie. Culorile puternice creează o atmosferă dinamică, în timp ce fundalul este zugrăvit cu alb, pentru a oferi senzaţia de spaţiu. Înscrisurile cu creta, picturile şi fotografiile înrămate conferă personalitate micului apartament, dar şi căldură şi stil.

VEZI ŞI: Casa de la munte, o fostă clădire militară (FOTO)

 

 

4 October 2013