Pandemia a forțat companiile să accepte ca angajații să lucreze de acasă full-time, pentru a-i proteja. Iar asta a fost o oportunitate pentru cei care aspirau la un stil de viață nomad.

În contextul actual, mai multe țări europene au lansat sau se pregătesc să lanseze programe cu privire la vize gândite special pentru străinii care doresc să lucreze din zonele respective.

În această perioadă, a devenit ceva obișnuit ca o persoană care vrea să se angajeze să treacă prin tot acest proces și să înceapă să lucreze fără să vină măcar o dată la birou.

Multe țări din toată lumea s-au adaptat la această schimbare și lansează vize noi, gândite special pentru persoanele care pot munci de acasă.

Practic, aceste vize creează cadrul legal pentru cei care lucrează de acasă și doresc să petreacă o perioadă în străinătate. Aceste persoane își pot face treaba din orice colț al lumii, doar cu un laptop și o conexiune la internet.

Subiectul a fost discutat și în ZAI la o cafea, de Răzvan MUNTEAN și Alina AEBY (min. 02:10)

„Cred că, în perioada asta, foarte multe țări au încercat să-și promoveze produsele proprii. Au fost foarte mulți dezvoltatori care au rămas cu proiecte noi nevândute. Foarte multe țări în care turismul era de bază au suferit enorm din cauza pandemiei.

În perioada aceasta, unii dintre dezvoltatori au hibernat, n-au făcut mai nimic sau și-au continuat activitatea normală de marketing. Unii au schimbat câte puțin, au încercat să ofere discount-uri. În anul 2020 nu am văzut foarte multe eforturi din partea dezvoltatorilor, decât în țări ca Mexic.

Au fost țări, în special țări turistice, care au venit cu programe de digital nomad visas. Sunt programe pentru persoanele care sunt, în general, contractori independenți, self-employed, care pot lucra de oriunde. Aceste persoane au fost invitate să vină cu o viză de până la 12 luni, în general, să lucreze într-o anumită țară. De exemplu, Croația are acest program, Georgia, foarte multe insule sau țări din Caraibe au așa ceva, pentru că poți lucra de pe plajă sau dintr-un mediu curat, cu aer de vacanță.

Știu că și România a propus așa ceva. Erau niște condiții: trebuia să ai un venit de cel puțin 2.000 sau 2.500 de euro/lună. Pentru că trebuie să plătești impozit pe venit. Depinde și ce colaborări au la nivel internațional țările respective.

Este ca un fel de invitat în țara respectivă, să trăiești acolo, lucrând pentru ce companie vrei, dar de acolo. Beneficiezi și aduci aport la economia țării respective închiriind/cumpărând o casă, consumând mâncare, servicii și așa mai departe.

N-am văzut așa ceva încă în România, știu că a fost propus, dar România nu e atât de turistică, precum alte țări. Dar nu ar fi rău. Pentru că poți oferi un nivel de trai mai bun, mai eficient, mai puțin costisitor decât în alte țări. În general, în timpul pandemiei, lumea s-a repliat, a încercat să facă economii și unii s-au gândit: pandemia este oportunitatea vieții mele. Am vrut să trăiesc în Praga sau în București sau în Tbilisi. Un an din viața mea să am experiența asta, așa că împachetez tot, îmi mut laptop-ul acolo, lucrez la fel și experimentez, mă bucur de țara respectivă

Alina AEBY

Subiectul vizelor pentru așa-numiții „nomazi digitali” este unul de interes pentru această perioadă.

Ce înseamnă digital nomad visa?

Situația persoanelor care pot lucra de oriunde din lume nu a fost reglementată până la izbucnirea pandemiei de COVID-19. Iar dacă până atunci singurii aflați în această situație erau IT-iștii, pandemia a determinat companiile din toate domeniile de activitate să adopte acest mod de lucru, explică https://www.etiasvisa.com.

Pe de o parte, cei care lucrează de acasă, nu pot solicita o viză de lucru tradițională, pentru care, în multe cazuri, este necesar un contract de muncă și/sau o invitație.

Pe de altă parte, este posibil ca aceste persoane să vrea să stea în țara respectivă mai mult decât permite o viză pentru un simplu turist.

Chiar și cei care nu au nevoie de viză pentru Europa, de exemplu, pot rămâne în zona respectivă doar pentru o scurtă perioadă de timp. Aici intervine viza pentru nomazii digitali.

De ce nu este suficientă viza de turist

Practic, acest nou tip de viză este un permis de muncă pentru legalizarea statutului profesioniștilor care călătoresc. Sunt ușor de obținut, nu presupun multă birocrație sau un contract de muncă. În schimb, permit șederi mai lungi.

În timp ce viza de turist nu îți permite să lucrezi, digital nomad visa stabilește, oficial, că persoana care o deține poate munci în timp ce se află într-o anumită țară, atât timp cat o face independent și de la distanță. Această regulă se referă la persoanele care doresc să se angajeze la o companie locală. Cei care lucrează independent, o pot face și cu viza de turist, în cele mai multe locuri.

Acesta este motivul pentru care nomazii digitali, care nu doresc să petreacă o perioadă mare de timp în aceeași țară, preferă viza de turist.

Dealtfel, începând din 2022, autorizația ETIAS authorisation pentru Europa va permite chiar și cetățenilor eligibili non UE să călătorească în zona Schengen pentru cel mult 90 de zile, fără niciun fel de viză.

Fiecare țară care eliberează vize pentru nomazii digitali are propriile reguli. Dacă în unele țări poți aplica online, în altele este necesar să mergi la ambasadă/consulat.

De aceea, este indicat ca cei interesați să ia legătura cu autoritățile din țara respectivă.

De regulă, persoanele care aplică pentru acest tip de viză, vor avea nevoie de un pașaport eligibil și valabil și de dovada că realizează un venit regulat lucrând de la distanță.

Este posibil ca anumite țări să instituie o taxă pentru solicitanții vizelor. În plus, aplicanții trebuie să verifice dacă sunt necesare documente adiționale, precum asigurare medicală, certificate de vaccinare etc.

Care sunt criteriile de eligibilitate?

În principiu, pentru a obține o astfel de viză, trebuie să demonstrezi că lucrezi de la distanță și că te poți susține din punct de vedere financiar pe perioada șederii în străinătate. În general, un extras de cont este suficient.

Totuși, nu oricine este eligibil pentru acest tip de viză, chiar dacă poate demonstra că lucrează de la distanță.

Eligibilitatea depinde și de alți factori precum cetățenia, istoricul vizelor sau posibilitatea ca aplicantul să reprezinte o amenințare la securitate sau sănătatea țării de destinație.

CROAȚIA

Croația a lansat un nou program de vize pentru nomazii digitali în 2021, ca parte a campaniei sale „Croația, noul dvs. birou”. Cerințele includ, printre altele, dovada muncii de la distanță, venituri anuale suficiente, asigurări de sănătate, controale de securitate și un contract de închiriere.

Viza digitală de muncă pentru nomazi vine cu scutiri de impozite (nomazii digitali străini nu sunt supuși plății impozitului pe venit în Croația) și are o valabilitate de până la un an.

Solicitanții își pot solicita viza pentru Croația online. Timpul standard de procesare este de aproximativ 20 de zile de la data depunerii cererii.

La sosirea în Croația, posesorii unui astfel de permis de ședere trebuie să se înregistreze la autoritățile locale, să furnizeze adresa croată și să actualizeze aceste informații în timpul șederii, dacă este necesar. Membrii familiei apropiați ai deținătorului acestei vize se pot alătura acestora în Croația.

CEHIA

Republica Cehă oferă o viză specială de afaceri de care pot beneficia nomazii digitali din afara UE.

Viza trebuie solicitată personal la un consulat sau ambasadă cehă, iar termenele de procesare sunt semnificativ mai mari decât cele pentru vizele turistice, de la 90 la 120 de zile.

Cerințele de viză includ o licență comercială eligibilă, fonduri suficiente în contul bancar, asigurări de sănătate și dovada cazării pentru cel puțin un an. Procesul de înscriere include un interviu de imigrare la ambasadă, în cadrul căruia personalul consular îl va întreba pe solicitant despre afacerea sa, planurile de cazare și de călătorie, precum și motivele pentru care a ales Republica Cehă pentru munca la distanță.

GERMANIA

Germania a fost prima țară din Europa care a introdus viza pentru freelancer-i. Aceasta este de două feluri: pentru artiști și pentru profesioniști din alte domenii.

Persoanele interesate trebuie să se înregistreze la biroul fiscal german și să prezinte o serie de documente, cum ar fi portofoliul lor, extrase de cont bancare și, în unele cazuri, dovezi ale expertizei lor. Mai mult, profesioniștii independenți trebuie să aibă clienți cu sediul în Germania.

GRECIA

Autoritățile din Grecia lucrează încă la legea privind viza pentru nomazii digitali. Se pare că aceasta va putea fi solicitată online, pentru o perioadă de un an.

Grecia a introdus recent stimulente fiscale pentru profesioniștii care desfășoară activități independente care decid să-și mute reședința fiscală în Grecia. Doar 50% din venitul lor va fi impozitat.

Guvernatorul Cretei, Stavros Arnautakis, speră că punerea în aplicare a vizei pentru nomazii digitali va spori considerabil inițiativa insulei „Muncește din paradis”. Lucrările pentru extinderea rețelei 5G pentru a cuprinde întreaga insulă au început deja să-i atragă pe nomazii digitali să vină în Creta.

ISLANDA

În Islanda, acest tip de viză le permite cetățenilor străini să lucreze de la distanță pentru companiile străine pe termen lung. Viza este destinată utilizării pentru sejururi mai lungi de 6 luni.

Mai mult, nomazii digitali vor putea să-și ducă familiile în Islanda fără a avea nevoie de ID-uri islandeze.

Pentru a obține viza ndeză, solicitanții trebuie să furnizeze dovada angajării și fonduri suficiente, precum și acoperirea asigurărilor de sănătate.

ITALIA

Noile stimulente fiscale introduse în ianuarie 2020 au făcut ca un număr tot mai mare de nomazi digitali să aleagă să lucreze din Italia. Profesioniștii care și-au stabilit reședința legală în Italia beneficiază de o reducere cu 70% a taxelor pentru veniturile pe care le generează.

În timp ce o viză italiană pentru nomazii digitali nu a fost încă anunțată, cetățenii din afara UE care doresc să lucreze de la distanță din Italia pot solicita o viză de muncă independentă. Acest tip de viză este valabil timp de doi ani de la data eliberării, cu posibilitatea de prelungire.

Pentru a solicita această viză, trebuie să faci o programare la o ambasadă sau un consulat italian din țara ta de reședință. Este necesară o serie de documente justificative, inclusiv dovada cazării adecvate în Italia și dovada disponibilității veniturilor.

PORTUGALIA

Portugalia a conceput o viză de rezident temporar care poate fi utilizată de freelanceri și antreprenori.

Viza îți permite să rămâi în țară mai mult de un an și poate fi prelungită. Această viză de muncă la distanță poate fi utilizată ca o cale către rezidența permanentă în Portugalia.

Guvernul local din Madeira a lansat proiectul Madeira Digital Nomads pentru a atrage profesioniști străini în arhipelag. Participanții vor putea locui în Satul Nomad din Ponta do Sol, fie în vile independente, fie la hotel și se vor bucura de Wi-Fi gratuit, stații de coworking și evenimente speciale. Printre țările din afara Europei care au introdus acest tip de viză se numără Australia, Columbia, Costa Rica, Dubai, Georgia, Indonezia, Mexic și Thailanda.

3 September 2021