American International Group Inc a anuntat ca va vinde una dintre principalele proprietati detinute in Tokyo catre Nippon Life Insurance Co, pentru 1,2 miliarde dolari, in cadrul uneia dintre cele mai mari vanzari de active, de cand a cerut ajutorul guvernului SUA.
4732-aig.jpgProprietatea este situata langa Palatul Imperial, iar tranzactia se va finaliza in al doilea trimestru al anului, informeaza NewsIn.Merrill Lynch a asigurat consilierea financiara pentru tranzactie, iar firmele SimpsonThacher & Bartlett LLP si Anderson Mori & Tomotsune au fost alese pentru consilierea juridica.

Stirea vine in contextul in care Wall Street Journal a scris luni ca AIG si guvernul Statelor Unite se asteapta la o restructurare a companiei de asigurari care va dura mai multi ani, conform unui raport intern al grupului.

Guvernul Statelor Unite a intervenit de trei ori pentru salvarea asiguratorului in fata pierderilor ipotecare, eforturile insumand 180 miliarde dolari. In schimbul ajutoarelor, guvernul a preluat o participatie de 80% la AIG.

AIG a inregistrat in primul trimestru pierderi de 4,35 miliarde dolari, dupa ce afisase in trimestrul anterior cele mai mari pierderi din istoria corporatista, de 61,7 miliarde dolari, potrivit datelor publicate pe 8 mai.

Sursa

12 May 2009