Agenţiile imobiliare, transformate în structuri pentru combaterea terorismului


Curentul - 28.07.2006
 

Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (OPCSB) va cere agenţiilor imobiliare să raporteze orice tranzacţie cu numerar care depăşeşte echivalentul în lei a 10.000 euro, precum şi orice alte operaţiuni suspecte pe piaţa de profil, pentru înlăturarea oricărei suspiciuni privind speculaţiile în cadrul unei pieţe care se dovedeşte a fi deosebit de profitabilă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al OPCSB, Nicolae Fuiorea, în baza unei hotărâri de guvern, oficiul a emis un set de norme de supraveghere, verificare şi control al modului de aplicare a legii de către firmele ce nu sunt supuse supravegherii prudenţiale a niciuneia dintre autorităţi.

Unii da, alţii ba

Opiniile agenţilor imobiliari, principalii vizaţi de această decizie, sunt împărţite. Unii dintre ei se tem că simpla aducere în discuţie în faţa opiniei publice a faptului că tranzacţiile agenţiilor sunt probate de către un organ de control ar putea avea repercusiuni asupa imaginii celor verificaţi. "Orice verificare induce o bănuială, întrucât lucrurile se denaturează foarte mult, pentru că se asociază frecvent această structură pentru prevenirea spălării banilor cu o imagine negativă a celui verificat", consideră Răzvan Jelesneac, manager al departamentului de comunicare din cadrul Agenţiei Eurisko. În acest sens, el apreciază că ar fi optimă înfiinţarea unei structuri specializate în tranzacţii imobiliare, care să aibă rolul de a stabili dacă au existat speculaţii sau alte activităţi ilicite pe piaţă.

Gheorghe Doholici, director general al Jules Vernes Imobiliare, este mai caustic, afirmând că OPCSB nu are competenţa necesară pentru a verifica piaţa imobiliară. "Acest oficiu are prea puţină activitate şi îşi caută de lucru", ne-a declarat el, adăugând că, potrivit deciziei OPCSB, aproape toate tranzacţiile vor fi verificate, în condiţiile în care cea mai ieftină garsonieră din Bucureşti trece de 30.000 de euro.

Pe de altă parte, există şi voci pe piaţa imobiliară care salută demersul oficiului. "Este normal ca tranzacţiile să fie monitorizate şi verificate, în condiţiile în care ele implică sume imense de bani, astfel că trebuie înlăturate orice suspiciuni", crede George Perşinaru, agent imobiliar în cadrul Royal Real Estate. Opinia sa este susţinută şi de reprezentanul Agenţiei Timona, Bogdan Anghel, care apreciază că, în lipsa unei structuri specializate, OPCSB este cel mai potrivit pentru a controla acest domeniu economic.

Citeste articolul integral in Curentul


Florentina Cioaca
Curentul
 

28 July 2006