Mai mult de 100.000 de euro a câştigat deputatul PSD din vânzarea casei construită cu credit de la Agenţia Naţională pentru Locuinţe, pe malul Lacului Griviţa.

20534-04rizea_iliescu_0500217b8c.jpgScopul înfiinţării, în 2000, a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL), acela de a acoperi cererea de case a persoanelor care nu îşi puteau permite o locuinţă decentă, a fost iute speculat de diverse personalităţi politice, rude ale acestora, dar şi de "bişniţarii" cu demnităţi în aparatul de stat. Aceştia au simţit că e rost de o mică afacere, s-au strecurat pe lista ANL, au contractat locuinţe pe care le-au revândut, cu un profit frumos, deloc de neglijat.

O afacere imobiliară obişnuită, s-ar putea spune, dacă nu ar fi vorba de case subvenţionate de stat, cu utilităţi gratis şi fără TVA. Cristian Rizea, deputatul PSD cu Ferrari pus pe numele şoferului, cercetat de procurorii anti­co­rupţie, dar şi de inspectorii fiscali şi cei de integritate, este unul dintre cei care au făcut afaceri cu locuinţele subvenţionate de stat.

Chilipirul de pe malul lacului

În 2002, când Cristian Rizea, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Tineret, a semnat contractul cu ANL pentru construirea unei vile într-un nou cartier pe malul lacului Griviţa, facili­tăţile erau "fără număr" - TVA zero, dobândă mai mică decât cea de la bancă, başca utilităţile (apă, curent electric, gaze, canalizare) aduse gratis în casă (vilă-n.n.).

Aflat la prima afacere imobiliară, junele necăsătorit (a fost cununat, câteva luni mai târziu, de ministrul Alexandru Athanasiu) a întrunit punctajul pentru creditul de construire a unei vile ANL. Avea 33 ani, era la prima casă, a depus avans de 50%, dar a primit şi un mic brânci înainte de la funcţionarii ANL, care i-au dat 90 de puncte pentru avansul plătit, deşi maximul era de 70 de puncte. Una peste alta, Rizea a plătit pentru vilă 72.500 de euro, plus o dobândă subvenţionată de numai 9%. Recepţia vilei a avut loc la 18 februarie 2004.

Vânzare cu folos

Un an mai târziu, Rizea a achitat creditul şi a vândut vila cu 180.000 de euro, obţinând un profit de aproape 110.000 euro, cu toate subvenţiile incluse (TVA plătit de stat, dobândă sub­ven­ţionată, utilităţi gratis). Cumpărătorul casei a fost fiica, de 24 de ani, a lui Marin Dinu, decanul facultăţii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE).

Atât Ioana Dinu, asistent universitar la SNSPA (Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative) cât şi Cristian Rizea ne-au declarat că vânzarea -cumpărarea s-ar fi realizat printr-o agenţie imobiliară şi nu pe baza unei înţelegeri prealabile.

Cu atât mai interesantă este coincidenţa, care i-a adus la aceeaşi masă pe Dinu şi pe Rizea, spune un fost vecin de cartier. "Decanul din ASE (fost senator PUR de Dâmboviţa, membru în consiliul de administraţie al BNR, director al Editurii Economice, preşedinte al Asociaţiei Generale a Eco­nomiştilor din România - n.n.) e un om care a ştiut să se menţină în umbră - puţini mai ştiu că a fost prim redactor şef adjunct la «Scânteia Tineretului» sau că preda, înainte de Revoluţie, la «Catedra de conducere planificată a Economiei Naţionale». Celălat, Rizea, s-a dat în stambă de cum a ajuns să aibă bani şi funcţie - maşini de sute de mii de euro, scandaluri, dosare privind fraude cu fonduri europene", a comentat vecinul.

Spune că a ieşit în pagubă

Cristian Rizea ne-a declarat că a contractat casa de la ANL cu scopul de a locui în ea după finalizarea cartierului, dar că au apărut numeroase probleme cauzate de întârzierea termenului de execuţie şi de calitatea îndoielnică a lucrărilor efectuate de constructor.

El ne-a mai spus că a finalizat întreaga construcţie în regie proprie, că ar mai fi adăugat un etaj la proiectul iniţial şi că nu ar fi reuşit, prin vânzare, decât să recupereze investiţia făcută, nicidecum să obţină vreun profit. Deputatul PSD nu a făcut nicio referire, în punctul său de vedere, la facilităţile primite de la ANL. La data vânzării imobilului, Rizea mai avea în proprietate două apartamente, unul al soţiei şi altul cumpărat în 2004, în buricul Bucureştiului.

El e cercetat de Fisc şi Agenţia Naţională pentru Integritate (ANI) pentru că averea deţinută, conform datelor înscrise în evidenţele fiscale, este de aproape 400.000 de euro, faţă de numai 70.000 de euro pomeniţi în declaraţia de avere. Deputatul PSD este bănuit şi de spălare de bani, iar DNA îl cercetează pentru deturnarea a 1,1 milioane de euro din fonduri europene.

"Un imobil similar, dar având şi terenul în proprietate, se putea vinde cu o valoare minimă de 300.000 euro."
Cristian Rizea, deputat PSD

CASE PENTRU CLIENTELA PSD

Cartierul secret de pe malul Lacului Griviţa

Presa a catalogat cartierul din Fabrica de Cărămidă 1A, ca făcând parte din categoria celor "secrete" (alături de cel din spatele Romexpo), cărora nu li s-a făcut publicitate tocmai pentru că mulţi dintre aleşii de atunci şi-au dorit o casă ieftină pe malul lacului Griviţa. Afirmaţia e susţinută de faptul că mulţi dintre destinatarii "aleşi" erau apropiaţi ai guvernării PSD.

Mama ministrului Miron Mitrea, senatorul PSD Alexandru Athanasiu (vecinul şi naşul de cununie al lui Cristian Rizea), Aida Bejenaru, fosta gardă de corp a lui Adrian Năstase, Gelu Cătălin Opaschi, fiul fostului consilier prezidential Victor Opaschi, Ştefan Lucov şi Adrian Petrache, oameni de afaceri aflaţi, pe atunci, în anturajul lui Alexandru Bittner, apropiat al premierului Adrian Năstase, sunt o parte dintre cei care şi-au construit case aici.

TEREN ÎN LITIGIU

Revendicat de moştenitorii familiei Basilescu

Terenul pe care a fost construit cartierul ANL figurează la Cartea Funciară ca fiind în litigiu, deoarece este revendicat de moştenitorii familiei Basilescu. Aceştia au şi trimis, dealtfel, o scrisoare la ANL, prin care înştiinţau instituţia, încă din 2002, că efectuează lucrări pe un teren aflat în litigiu.

Terenul aparţinea în acte lui SC Consol SA (aflată, azi, în procedura falimentului), firma care a construit cartierul. Litigiul este menţionat şi în contractul de vânzare a vilei. "Ştiu că asupra terenului aferent acestui imobil există un litigiu în care parte este constructorul SC Consol SA", menţionează Ioana Dinu în actul prin care a cumpărat vila cu 180.000 de euro.


Sursa

23 August 2011