Proiectul imobiliar ridicat de „regele mallurilor“, Iulian Dascălu, a fost scos în afara legii printr-o nouă sentinţă definitivă şi irevocabilă.

24264-1.jpgCurtea de Apel Bucureşti a emis la sfârşitul săptămânii trecute o sentinţă care pune definitiv pecetea de ilegal pe proiectul care vizează construirea unui imens ansamblu imobiliar în centrul Iaşiului. Mai exact, magistraţii bucureşteni au respins o cerere depusă de municipalitatea din Iaşi şi Iulius Group, firma milionarului Iulian Dascălu, prin care cele două părţi cereau revizuirea unei sentinţe date de Curtea de Apel Oradea.

12 hectare de teren în centrul Iaşiului

Judecătorii orădeni au hotărât, pe 18 noiembrie 2010, să anuleze documentele Consiliului Local (CL) Iaşi, din 2004 şi 2005, prin care a fost aprobată asocierea în participaţiune dintre Primăria Iaşi şi Iulius Group. În baza acestei asocieri, omul de afaceri Iulian Dascălu a primit în concesiune 12 hectare de teren din domeniul public, situate în spatele Palatului Culturii din Iaşi.

Asocierea a fost contestată în instanţă, în 2006, de Turism Moldova SA şi Alimentara SA, firme deţinute de omul de afaceri ieşean Dănuţ Prisecariu. După patru ani de procese, în toamna lui 2010, magistraţii au dat verdictul definitiv şi irevocabil: hotărârile CL Iaşi privind asocierea cu Iulius Group, precum şi trecerea terenului din patrimoniul public în cel privat al oraşului sunt nule de drept.

Licitaţia, evitată discret

Urmare a deciziilor judecătoreşti, soarta celui mai controversat proiect urbanistic construit vreodată în Moldova este în aer. Un prim efect al sentinţei de la Oradea este că Primăria Iaşi a fost nevoită să schimbe statutul terenului din centrul Iaşiului trecându-l, printr-o Hotărâre de Consiliu Local, din domeniul privat în cel public al municipiului. Aceeaşi decizie a fost întărită, la începutul acestui an, pe 12 ianuarie, într-o Hotărâre de Guvern, 35/2012. Diferenţa juridică între „public" şi „privat" este cheia care a stat la baza asocierii între Primăria Iaşi, condusă de pesedistul Gheorghe Nichita, şi societatea Iulius Group.

Investitorul a pretins că va construi la Palas, printre altele, clădiri de utilitate publică, fapt care poate motiva trecerea unui teren din domeniul public în cel privat. Acest lucru s-a întâmplat în 2004 la Consiliul Local Iaşi, iar Iulius Group a primit 12 hectare în concesiune, pe care a putut ridica clădirile din cadrul proiectului fără prea multe constrângeri legislative.

Dacă terenul ar fi rămas în domeniul public, atunci ar fi trebuit organizată licitaţie pentru concesionare. După adoptarea Hotărârii de Guvern 35/2011, toate contractele de schimb de terenuri, concesiune pentru anumite suprafeţe din acel teren, autorizaţii de construire sau de instituire servituţi încheiate între 2004 şi 2011 pe arealul Palas trebuie anulate. În plus, muncipalitatea, ca proprietar al terenului, trebuie să organizeze licitaţii pentru a desemna, în mod legal, administratorii clădirilor ridicate deja în arealul proiectului.

„Contractul rămâne în vigoare"

În ciuda seriei de hotărâri judecătoreşti potrivnice, Primăria Iaşi şi Iulius Group se încăpăţânează să amâne punerea în aplicare a legii. „Decizia Curţii de Apel Bucureşti de respingere a unei părţi din motivele de revizuire formulate de către consiliul Local şi Iulius Group, chiar dacă nu modifică situaţia creată prin decizia Curţii de Apel Oradea, rămâne fără niciun impact asupra finalizării ansamblului Palas, deoarece contractul de asociere în participaţiune rămâne în vigoare", afirmă reprezentanţii Palas într-un comunicat dat publicităţii.

În privinţa respingerii revizuirii Curţii de Apel Oradea trebuie să se mai pronunţe, pe 29 iunie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Potrivit cutumei juridice, ÎCCJ n-are cum să schimbe decizia, deoarece Curtea de Apel este instanţa competentă în acest caz, iar ÎCCJ judecă doar forma.

"Merg cu Palasul în continuare, cred în proiectul acesta total şi cred că am făcut tot ceea ce este legal pentru ca să meargă mai departe."
Gheorghe Nichita primarul Iaşiului

Demolare sau inaugurare?

Specialiştii în Drept contactaţi de „Adevărul" susţin că lucrările de construire a imobilelor de la Palas ar trebui oprite până la găsirea unei soluţii corect legale. Cu toate acestea, investitorul lucrează în ritm alert şi a anunţat recent că întreg complexul va fi terminat şi inaugurat pe data de 31 mai. Investiţiile totale la Palas se ridică la aproximativ 260 de milioane de euro, iar ansamblul ar trebui să cuprindă clădiri de birouri, hoteluri, centre comerciale sau blocuri de locuinţe.

 

Sursa

9 April 2012