Legea fondului funciar nr. 18/1991 a fost din nou modificata si a intrat
deja in vigoare din 24 martie. Scopul noii reglementari este impiedicarea retrocedarii unor terenuri de interes public catre fostii proprietari, deoarece aceasta restituire ar putea avea un impact negativ asupra mediului inconjurator, a vietii si sanatatii oamenilor, patrimoniului arheologic, istoric si natural. Insa lipsa corelarii cu restul actelor normative in domeniu risca mai mult sa sporeasca numarul litigiilor, in loc sa ajunga la finalitatea dorita.
Terenurile pe care sunt amplasate retele stradale si parcuri publice, terenurile pentru rezervatii naturale si parcuri nationale, monumentele, ansamblurile si siturile arheologice si istorice, monumentele naturii nu pot fi dezafectate din domeniul public decât în cazuri de exceptie pentru lucrari de interes national, sunt noile reglementari incluse in Legea nr. 47/2007 pentru modificarea Legii fondului funciar.
Conform expunerii de motive in ceea ce priveste necesitatea acestei modificari, formularile ambigue existente in legislatie au permis retrocedarea unor parcuri si zone verzi, cu efecte grave asupra mediului, dar si asupra armonizarii urbanistice si arhitecturale.

Sute de dosare de restituire

Din cauza acestor reglementari, s-a ajuns la situatia ca in ultimii 15 ani sa dispara 1,5 milioane metri patrati de spatii verzi, numai in Bucuresti.
In momentul de fata, la Primaria Capitalei sunt cateva sute de solicitari de restituire de terenuri care fac parte din parcurile publice. In Parcul Copiilor sunt revendicate 28 de hectare, in Parcul Titan IOR, din cele 48 de hectare, s-au restituit deja 12, in Parcul Plumbuita sunt revendicate 3,8 ha, in Parcul Floreasca, din 6.830 mp, sunt revendicati 1.000 mp, iar parcul Bordei a fost restituit in intregime.
Expertii sunt insa de parere ca noile reglementari sunt de natura sa umple rolul instantelor, in loc sa aduca vreo clarificare la legislatia ambigua care a permis distrugerea parcurilor.

Necorelarea legislativa creeaza si mai multe incurcaturi

L egiuitorul incearca sa incline balanta in favoarea interesului public (de a mentine in proprietate publica terenuri cu destinatie speciala, de genul celor amintite) si in dauna interesului fostilor proprietari si ai succesorilor acestora, care solicita retrocedarea unor asemenea imobile.
Din pacate, demersul amintit ar putea sa nu aiba impactul scontat, din motive legate in principal de lipsa de coordonare a textelor normative aplicabile in domeniu.

Suprapuneri de legi

In primul rand, proprietatea publica si regimul acesteia nu sunt reglementate doar in Legea 18. Astfel, art. 136 din Constitutie stabileste cadrul constitutional al proprietatii publice, care este detaliat prin Legea 18 din 1991, dar si printr-un act normativ mai recent si mai complex, Legea 213 din 1998. Legea 213 prevede ca apartin domeniului public un numar mult mai mare de categorii de bunuri decat cele evidentiate in Legea 18, categoriile de bunuri fiind descrise mult mai detaliat in Legea 213 decat in Legea 18. De aceea, faptul ca legiuitorul a inteles sa excluda posibilitatea dezafectarii din domeniul public a anumitor categorii de imobile, prin raportare la enumerarea mai putin detaliata si clara din Legea 18, ar putea duce la impedimente practice serioase, legate in principal de paralelismul si suprapunerea doar partiala dintre enumerarile existente in Legea 18 si Legea 213. Astfel, practica autoritatilor si a instantelor de judecata in ceea ce priveste incadrarea unui bun concret intr-una dintre categoriile amintite (cu consecintele care rezulta din aceasta incadrare) ar putea genera incertitudini si, implicit, litigii.
In contextul suprapunerii si al lipsei de coordonare dintre enumerarile din cele doua legi, trebuie analizat si raportul dintre normele referitoare la proprietatea publica cuprinse in aceste legi (adica in ce masura prevederile Legii 213 modifica implicit prevederile Legii 18). Daca Legea 213 ar fi considerata ca modificand implicit Legea 18, actul normativ de modificare ar fi trebuit mai curand sa faca referire la Legea 213.

Neclar ce inseamna dezafectare

In al doilea rand, legiuitorul utilizeaza conceptul de dezafectare, care necesita o serie de clarificari. Este adevarat ca, in baza art. 5, alineatul 2, din Legea 18, restituirile in baza Legii 10/2001 ar putea fi considerate dezafectari din domeniul public (si, implicit, introduceri ale bunurilor respective in circuitul civil). Totusi, prin prisma prevederilor Legii 213, dezafectarea unui bun din domeniul public pare a fi mai curand legata de acte ale titularului (aparent) al dreptului de proprietate asupra respectivului bun. Astfel, bunurile din domeniul public nu pot fi instrainate, supuse executarii silite sau dobandite de catre terti prin uzucapiune (stapanire de lunga durata). De aceea, este cel putin discutabil daca restituirile amintite, care pun in discutie insasi existenta dreptului de proprietate publica (de exemplu, datorita preluarii fara titlu de catre stat a respectivelor bunuri), pot fi catalogate drept dezafectari din domeniul public. De fapt, Legea 213 nici nu face vorbire de acest concept al dezafectarii.
In concluzie, modificarea Legii 18 adusa prin Legea 47 (ca de altfel toate prevederile din Legea 18 referitoare la proprietatea publica) ar trebui coordonata cu prevederile Legii 213 pentru a evita un nou val de incertitudini si litigii in domeniul proprietatilor imobiliare.

Sursa

27 March 2007