Dezvoltatorul imobiliar Adama, preluat recent de grupul financiar austriac Immofinanz, a anunţat finalizarea primei faze a ansamblului rezidenţial Evocasa Viva din Braşov, în urma unei investiţii de 14 mil. euro. Complexul cuprinde 148 de apartamente din care până acum au fost vândute jumătate.

19403-dsc_0080_6de583aa7c.jpgFinalizarea acestui proiect ridică stocul de apartamente livrate de Adama pe piaţa românească la 1.500 de unităţi, împărţite în cinci oraşe din România.

Evocasa Viva este amplasat lângă lacul Noua, iar prima etapă cuprinde două clădiri de zece etaje care dispun de apartamente cu 1,2 şi 3 camere.

„Datorită numeroaselor beneficii oferite de complex, a variatelor soluţii de achiziţionare şi oferte concrete pentru credite ipotecare, precum şi a modalităţilor de plată flexibile sunt convins că în scurt timp complexul va fi ocupat integral", a declarat Asher Lax, directorul de vânzări al Adama.

Grupul financiar austriac Immofinanz a devenit săptămâna trecută unicul acţionar al dezvoltatorului imobiliar Adama Holding după ce a achiziţionat restul de 69,22% din acţiunile companiei. Tranzacţia a fost perfectată pentru suma de 42,43 mil. euro. Acţiunile au fost cumpărate de la fondul american de hedging Tiger Global, Morgan Stanley, de la compania care administrează Lehman Brothers Marea Britanie şi de la acţionarii fondatori.

Adama are un portofoliu de dezvoltare cu o suprafaţă totală de peste 1,3 milioane de metri pătraţi, care vor permite realizarea a peste 40 de proiecte rezidenţiale noi.


Sursa

23 June 2011