În momentul în care constată o neregulă în contractul cu banca, clienţii tind să închidă ochii şi să accepte ceea ce le cere banca sau încearcă soluţionarea amiabilă. Totuşi, o asemenea situaţie este un precedent periculos. Toleranţa sau necunoştinţa unora încurajează instituţia financiară să persevereze în comportamentul abuziv, ba chiar să depăşească flagrant limitele, în unele cazuri. Iar practicile abuzive nu se regăsesc numai în cazul băncilor, ci şi în cazul instituţiilor financiare non-bancare.

32247-abuz_financiar.jpgAtunci când lucrează cu instituţiile financiare, clienţii trebuie să înţeleagă faptul că, în mod legal, orice informaţie este transparentă. Dacă un angajat al instituţiei încearcă să ascundă anumite informaţii sau dacă în contract apar mai puţine costuri decât se achită faptic, atunci situaţia trebuie tratatată cu seriozitate. Banca respectivă sau acea instituţie financiară non-bancară abuzează de drepturile pe care le are. Peste 6.000 de persoane au depus reclamaţii la ANPC între 2012 şi 2013 şi 40% dintre aceastea au fost declarate întemeiate, după investigaţii. Cei mai mulţi clienţi se plâng de:

  • Nerespectarea clauzelor contractuale
  • Neînscrierea în contractul de credit a tuturor comisioanelor
  • Existenţa clauzelor abuzive
  • Perceperea comisionului de risc
  • Neînchiderea conturilor solicitate
  • Informare incompletă şi/sau incorectă
  • Eliberare de card cu întarziere
  • Blocare cont
  • Modificare dată de plată scadentă
  • Neeliberare document de stingere a obligaţiilor de plată
  • Neeliberare grafic de rambursare
  • Lipsa unei copii a contractului
  • Refuz reeşalonare
  • Mărire rată lunară de credit
  • Popriri abuzive pe salariu/pensie
  • Refuz creditare
  • Tratament preferential la ghişeu pentru clienţii băîncii faţă de nonclienţi.

Toate aceste probleme şi multe altele au fost descoperite de ANPC şi sancţionate în consecinţă, în urma controalelor efectuate. Între 2012 şi 2013, peste 400 de filiale bancare şi IFN-uri au primit amenzi în valoare de 3,64 milioane lei, potrivit datelor publicate de instituţie. Cea mai mare amendă a fost de 80.000 lei.

Serviciile financiare trebuie să fie transparente, mai ales în condiţiile economice pe care le parcurgem, când multora le este greu oricum să îşi returneze creditele. Nu trebuie să existe ambiguităţi care să trădeze încrederea clienţilor. Totuşi, încă există multe bănci care nu prezintă în oferte, uneori nici în contracte, toate costurile pentru serviciile prestate. Tocmai de aceea, noi vom desfăşura acţiuni de control ori de câte ori este necesar”, au declarat oficialii ANPC.

Potrivit ANPC, numărul reclamaţiilor în domeniul bancar au fost ceva mai puţine în prima jumătate a acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În schimb, a crescut numărul nemulţumirilor legate de activitatea instituţiilor financiare non-bancare. 

 

NU RATA: Când devin recuperatorii periculoşi şi cum se pot apăra datornicii de ei?

 

28 October 2013