Pregătiţi să rişte mai mult decât dezvoltatorii imobiliari, operatorii marilor lanţuri de hipermarketuri prezente în România şi-au luat inima în dinţi şi au început să-şi construiască propriile malluri. Ce anume îi motivează?

16539-18_foto_07_ac527f659e.jpgPrincipalul motiv care i-a aruncat pe retaileri în jocul imobiliar este lipsa unor spaţii care să se plieze pe nevoile lor. Dacă în 2007-2008 dezvoltatorii se întreceau în anunţarea a zeci de malluri în cele mai exclusiviste locaţii, realitatea a dovedit că puţine planuri au prins contur.

„Dacă dezvoltatorii aşteaptă un «return on investment» (rată de profitabilitate n.red.) de 12%, ceea ce ar însemna circa opt-nouă ani, operatorii de hipermarketuri sunt mulţumiţi cu 6%, adică chiar şi 18 ani. Banii câştigaţi din rulajul hipermarketurilor locale sau din alte ţări sunt băgaţi în imobiliare, în locaţii de excepţie. Pe de altă parte, retailerii în căutare de locaţii centrale nu au şanse să lucreze cu dezvoltatori, deoarece aceştia din urmă nu au un profit suficient de mare la achiziţia terenurilor pentru a acoperi o asemenea investiţie, pentru că nici utilizatorii finali nu mai plătesc chiriile din trecut", explică Răzvan Gheorghe, managing director în cadrul Cushman&Wakefield.

În ultimii doi ani, marile reţele de hipermarketuri au dovedit că sunt dispuse să plătească sume importante de bani pentru terenuri în locaţii bune. Romania Hypermarche, operatorul Cora România, este cel mai elocvent caz. Belgienii au investit, în ultimii doi ani, 50 de milioane de euro în achiziţia a 40 de hectare de teren în România şi sunt pregătiţi să dezvolte trei malluri de mari dimensiuni în Constanţa, Braşov şi Bacău.

„În afară de unitatea din Baia Mare şi cea din Sun Plaza, restul sunt în proprietatea noastră. Preferăm să avem propriile noastre spaţii, pentru că în acest fel suntem liberi să ne organizăm după bunul plac. Când eşti chiriaş, trebuie să te mulţumeşti cu spaţiul pe care îl primeşti, să te adaptezi la el. Aşteptăm oportunităţi pentru noi achiziţii, fie că este vorba de terenuri, fie de proprietăţi funcţionale. Aşteptăm să primim propuneri şi de la investitori, dar în acelaşi timp căutăm şi noi oferte interesante", a declarat Philippe Lejune, directorul general al Cora România.

Mallurile Cora

Primul mall al Romania Hypermarche va fi dezvoltat în Constanţa şi va avea o suprafaţă construită de 150.000 mp, cu 50.000 mp mai mare decât primul mall din România, respectiv Bucureşti Mall. Cora are rezervaţi deja 8.500 mp în Constanţa, însă pe lângă hipermarket vor mai exista alte 150 de magazine ce vor ocupa circa 25.000 mp, cinematografe pe 3.000 mp, un food court de 3.600 mp şi 1.500 locuri de parcare. Proiectul necesită o investiţie de 100 de milioane de euro. Mallul are ca dată de lansare semestrul doi din 2012, moment în care lucrările la proiectele din Braşov şi Bacău ar trebui să fie în toi. Anul trecut, compania a cumpărat fabrica Hidromecanica din Braşov, cu 13 milioane de euro. Tot o fabrică, dar de textile, are şi la Bacău. Philippe Lejeune a anunţat faptul că, în câteva săptămâni, va obţine autorizaţia de demolare în Braşov şi speră să obţină şi autorizațiile de construcţie cât mai repede în ambele locaţii. Planurile francezilor nu se opresc doar la malluri.

Ei vor să construiască şi un hotel pe terenul de la Braşov, însă caută un partener care să se ocupe de dezvoltarea acestei componente. Operatorul Cora România mai deţine două terenuri şi în Bucureşti, unul pe soşeaua Alexandriei, şi altul în Jilava. Directorul companiei consideră că aceste loturi sunt potrivite pentru mici centre comerciale de proximitate, care să deservească nevoile cartierului, singurele proiecte comerciale care mai pot supravieţui în Capitală.

Exemplu urmat

Operatorul Cora România nu este singurul din breaslă care a intrat în tabăra imobiliară. Francezii de la Auchan s-au asociat cu doi oameni de afaceri belgieni, manageri ai dezvoltatorului BelRom, şi au cumpărat 12 hectare din platforma Electroputere Craiova, pentru circa 30 de milioane de euro. Parteneriatul de tip „joint venture" va dezvolta pe acest lot un mall în suprafaţă de 63.000 mp ce necesită o investiţie de circa 90 de milioane de euro. Pe de altă parte, Carrefour Property, divizia imobiliară a francezilor de la Carrefour, a încheiat recent un parteneriat cu fondul de investiţii New Europe Property Investments (NEPI), care se va concretiza într-un centru comercial cu o suprafaţă de 50.000 mp în Ploieşti. Lucrările la acest proiect vor fi demarate în acest an.

Strategia este şi mai evidentă la retailerii de tip discount, care preferă să îşi construiască propriile lor magazine. După preluarea reţelei Plus de la Tengelmann, nemţii de la Lidl au început o adevărată campanie de extindere, iar anul trecut s-au plasat în topul celor mai activi cumpărători de terenuri din România, alături de Kaufland, Penny Market şi Dedeman.

Potrivit Colliers International, retailerii au fost atraşi de loturi cu suprafeţe cuprinse între 2,5 şi 5 hectare, localizate în zone centrale. Amplasamentele diverselor fabrici afectate de criză, mai ales din domeniul de textilelor şi al mobilei, au constituit o sursă importantă de terenuri noi în afara Bucureştiului.

În contextul în care marii retaileri devin tot mai preocupaţi de domeniul imobiliar, va fi interesant de urmărit cum vor reacţiona dezvoltatorii care au cumpărat în anii de „boom" terenuri foarte scumpe, iar acum nu mai au bani să construiască mallurile promise.


Sursa

21 February 2011