6-8 Mai 2022 Târgul Național Imobiliar la Palatul Parlamentului.

Târgul Național Imobiliar (TNI) a ajuns la majorat.

Primul eveniment imobiliar din România promite, cu acestă ocazie, o ediție de neratat cu multe noutăți, oferte și recorduri imobiliare. Ediția de primăvară a TNI powered by Imopedia.ro va avea loc în perioada 6-8 mai 2022, la Palatul Parlamentului. Accesul în cadrul târgului se face din Calea 13 Septembrie, poarta B3. Accesul este gratuit dacă instalezi pe telefon aplicația TNI. Răzvan Muntean va fi prezent la TNI, la standul Imopedia și va realiza ediții speciale ale emisiunii ZAI LA O CAFEA.

Cristina Bercea - PR Manager TNI și Daniel Dobre – vicepreședinte al Asociației Profesionale a Agenților Imobiliari din România (APAIR) au fost invitații lui Răzvan Muntean în cea mai nouă ediție ZAI LA O CAFEA și au dezvăluit motivele care îi aduc la aceste evenimente atât pe dezvoltatori, cât și pe agenți.

Orice târg imobiliar este, în primul rând, un eveniment pentru breaslă

Dacă lucrezi în piața imobiliară, n-ar trebui să te întrebi dacă ar trebui să participi la TNI. Practic, e un must pentru profesioniștii din domeniu.

Orice târg imobiliar este, în primul rând, un eveniment pentru breaslă, apoi este un eveniment pentru public. Majoritatea celor care sunt acolo sunt oameni din industrie, fie că sunt dezvoltatori sau agenți. La târg e important să fii acolo. E important să te prezinți la târg, să participi la târg. E important și să treci pe acolo, măcar. Să iei pulsul, să vezi feedback-ul, să vezi ce se întâmplă, ce a mai apărut, cum evoluează prețurile, care este fluxul de oameni, cât de mult interes există în piață. E important să știi ce s-a întâmplat la târg, ce expozanți au fost, ce proiecte s-au lansat

spune Daniel Dobre.

Se mută târgurile în online?

Piața imobiliară nu a fost ocolită de efectele pandemiei, care ne-a schimbat viața în ultimii doi ani. Însă și aici lucrurile tind să revină la normalitatea pe care o știam cu toții.

Da, tururile virtuale sunt comode, iar tranzacțiile pot fi încheiate online. Dar parcă lipsește ceva.

După doi ani de pandemie, cei mai mulți profesioniști din imobiliare au ținut să fie prezenți la târg. Și asta ne-a demonstrat, din nou, importanța contactului direct pe care dezvoltatorii și agenții îl au cu vizitatorii, acel schimb de încredere care se realizează în cadrul întâlnirilor.

+7.000 euro Discounturi la ofertele din târg

Oamenii vin la târg să vadă care sunt promoțiile

Târgurile imobiliare nu înseamnă doar prezentarea unui portofoliu de locuințe, ci și condiții speciale pentru achiziționarea acestora. Pe românește, vizitatorii vin să vadă ce este de vânzare și la ce bani.

Iar potențialii cumpărători vor să vadă omul. Publicul s-a obișnuit că la târguri vin dezvoltatorii, agențiile, băncile cu promoții. Practic, oamenii vin acum la târg să vadă ce e nou, ce e vechi și care sunt promoțiile.

Încheierea tranzacțiilor nu este scopul principal al unui târg imobiliar. Contează, așa cum spune Cristina Bercea, ca dezvoltatorii să intre în contact cu persoane care sunt interesate de achiziții imobiliare, să-și genereze o bază de date, iar ulterior să poată sta la discuții aprofundate și să realizeze efectiv și vânzarea.

Pe durata târgului, majoritatea dezvoltatorilor și agențiilor imobiliare au conceput oferte speciale. Vorbim despre reducerea avansului necesar rezervării sau diverse discount-uri. De 5.000 de euro, de 7.000 de euro, dacă-ți alegi apartamentul în cadrul târgului sau pe o perioadă foarte apropiată de desfășurarea evenimentului.

Târgul este un eveniment bun pentru orice dezvoltator, indiferent de stadiul în care se află proiectul

Ești dezvoltator imobiliar și vrei să contezi în piață? Socoteala e simplă: vii la târg, chiar dacă proiectul tău este, deocamdată, doar pe hârtie.

Dacă proiectul este nou, ai nevoie de o rampă de lansare. Și ce loc poate fi mai potrivit decât un târg imobiliar?

Deci, chiar dacă ești la început de drum, vii, prezinți proiectul, oamenii te cunosc. Și, dacă propunerea ta a sunat bine, te vor căuta la următorul târg, îți vor urmări traiectoria. Ca dezvoltator, trebuie să arăți progresul.

„Omul vede că, dintr-o machetă, dintr-o schițăpe hârtie, s-a săpat, s-a ieșit din pământ, s-a turnat beton la un etaj, două, trei, deja vede că există ceva real. Este datoria dezvoltatorului să-și țină publicul în priză. Cu fiecare etapă urmează o nouă prezență la târg. Pe măsură ce crește proiectul, se dă drumul la vânzări”

explică Daniel Dobre

+25.000 Proprietăți la TNI

Ce găsim la TNI?

Majoratul TNI este sărbătorit așa cum se cuvine, cu recorduri, dar și cu prețuri pentru toate buzunarele. Plus mai multe persoane de vânzări în cadrul evenimentului și mai puține hostess. Astfel, vizitatorii vor avea cu cine să discute în cadrul târgului și vor primi sfaturi pertinente.

Ofertele imobiliare prezentate în cadrul expoziției au o valoare cumulată de peste două miliarde de euro.

Vorbim despre peste 25.000 de oferte imobiliare pentru locuințe noi – garsoniere, apartamente, vile, case de vacanță din București, Ilfov, Valea Prahovei, Constanța, dar și despre oportunități de investiție în Dubai și Cipru.

10.250 euro cea mai ieftina proprietate de la TNI

Și asta pentru că proprietățile în Dubai sunt la mare căutare. Prețurile pornesc de la 130.000 de euro și merg până la 15 milioane de euro. Aceasta este, dealtfel, și cea mai scumpă proprietate din cadrul târgului - o vilă de 1.100 de mp.

În cadrul târgului din acest weekend, prețurile pornesc, însă, de la 10.250 de euro. Este vorba despre o casă mobilă, construită din container maritim.

Adică orice ați căuta, cu siguranță găsiți la TNI.

Agentul imobiliar în calitate de expozant

Nu doar dezvoltatorii imobiliari și agențiile pot avea calitatea de expozant. Și agenții imobiliari care urmăresc creșterea brandului personal trebuie să fie „în cărți”.

În primul rând, agentul imobiliar vine la târguri ca să vândă, să facă bani.

Un alt beneficiu al agentului imobiliar care participă la un astfel de eveniment este publicitatea pentru proprietățile din portofoliu.

Nu trebuie neglijat nici brandul personal, notorietatea. Dacă vrei să contezi în piață, trebuie să fii acolo, în mijlocul evenimentelor.

Una dintre cele mai importante agenții imobiliare prezente la acest eveniment este Habitat Group Imobiliare, probabil cea mai dinamică agenție imobiliară din zona de Sud a capitalei. Habitat Group Imobiliare va veni la acest târg cu oferte senzaționale în ansambluri rezidențiale din sectoarele 3,4 și din Popești Leordeni.

2 standuri APAIR la TNI

Ce face APAIR la târg?

La TNI, APAIR vine cu cea mai impresionantă desfășurare de forțe. Dealtfel, Asociația are și cea mai mare prezență din punct de vedere al spațiului expozițional - două standuri.

În primul stand va fi realizată o prezentare a Asociației, dedicată atât consumatorilor de servicii imobiliare, publicului larg, cât și celorlalți vizitatori și participanți la eveniment.

În același stand, va exista și o secțiune dedicată campaniei „Oameni pentru oameni”, pe care asociația a desfășurat-o în ultima perioadă pentru ajutorarea refugiaților ucraineni. Agenții imobiliari din România îi sprijină, în continuare, pe acești oameni și caută locuințe care pot fi puse la dispoziția refugiaților, fie că sunt proprietăți gratuite, fie că sunt pe bani. Pentru că, îÎn prezent, principala problemă nu este lipsa banilor, ci timpul scurt pentru care acești oameni au nevoie de o locuință.

Și cel de-al doilea stand al APAIR este împărțit în două secțiuni. O secțiune este „Lucrează cu un Realtor”, în care sunt explicate beneficiile lucrului cu membrii Asociației, care sunt Realtori, se supun Codului Etic, comisiilor de etică, de disciplină.

Cealaltă secțiune a standului este dedicată instrumentului principal de lucru din APAIR și din meseria de REALTOR, respectiv MLS.ro.

„Vrem să educăm un pic piața, să învățăm atât consumatorul de servicii că există MLS în România, să le explicăm la fața locului ce înseamnă MLS și cu ce îi ajută pe ei, ca proprietari, să lucreze cu un agent imobiliar care este membru MLS. Vrem să explicăm și colegilor din piață, care vor fi prezenți la târg, că există MLS.ro și cum pot beneficia, la rândul lor, de acest sistem. Ne dorim ca, în urma târgului, oamenii să caute realtorii, să-i angajeze și să se întâmple lucruri bune în domeniul imobiliar”

a punctat Daniel Dobre

4 May 2022