Toamna aceasta peste 50.000 de români îşi vor monta centrale termice în locuinţe.

Estimarea aparţine specialiştilor Ariston Thermo România, liderul pieţei locale de centrale termice. Potrivit datelor companiei, perioada septembrie-noiembrie 2010 va aduce 40% din vânzările de centrale termice din acest an, care vor ajunge la circa 140.000 de unităţi.

Centrale termiceUnul dintre factorii care îi determină pe români să opteze pentru trecerea la un sistem propriu de încălzire pe ultima sută de metri este intrarea în sezonul rece şi costurile foarte mari ale întreţinerii din lunile de iarnă.

„În România, aproximativ 90% din piaţa de centrale termice reprezintă o primă instalare, din care 75% ca urmare a deconectărilor de la sistemul centralizat de încălzire. Cum aprobările şi partea birocratică aferentă acestui demers este foarte complicată şi de durată în majoritatea oraşelor, achiziţia şi montajul efectiv al unei centrale de apartament se decalează în multe cazuri spre lunile de toamnă", a precizat Cătălin Drăguleanu, directorul de vânzări al Ariston Thermo România.

Drăguleanu estimează că 10% din piaţa de profil este deţinută de înlocuirile de centrale termice, trendul fiind unul în creştere. În acelaşi timp, 5% din piaţă este reprezentată de centralele pentru construcţii individuale, procent care s-a diminuat în ultima perioadă din cauza crizei economice. Sectorul proiectelor rezidenţiale controlează un procent de doar 10% din totalul pieţei de centrale termice.

Ariston Thermo România estimează că până la finele anului cele mai mari achiziţii de centrale termice vor fi efectuate în zonele în care CET-urile se confruntă cu probleme financiare, precum Transilvania sau Centrul ţării. "Spre exemplu, în Braşov sau Mureş, CET-urile au oprit pe o perioadă determinată furnizarea de apă caldă sau au deconectat automat o parte dintre abonaţi", exemplifică Drăguleanu.

Pentru 2010 Ariston Thermo România estimează o cifră de afaceri de peste 33 de milioane de euro, în creştere cu aproximativ 100% comparativ cu anul trecut. De asemenea, liderul pieţei locale de profil preconizează vânzări totale de aproape 50.000 de centrale termice murale până la finalul anului, după ce în 2009 compania a comercializat peste 27.000 de astfel de centrale.


27 September 2010