Măsurile de austeritate luate de Guvern vor continua şi în 2011 ceea ce înseamnă că preţurile locuinţelor vor mai scădea. Aprecierea a fost făcută de Gabriel Alexandru, vice-preşedinte Century 21 într-un interviu acordat la finalul anului trecut pentru Imopedia.ro.

15960-principala.jpgLa ce sa ne aşteptăm de la 2011? Va fi un an mai bun pentru piaţa imobiliară?

Este foarte greu de spus pentru că depinde foarte mult de condiţiile internaţionale, depinde de măsurile luate Guvern pentru a combate efectele crizei.

Ce segment al pieţei imobiliare va fi mai activ?
Acelaşi segment rezidenţial secundar, adică piaţa de apartamente vechi.

Care ar fi profilul cumpărătorului din 2011?
Considerăm că se va menţine profilul din 2010, tineri care vor să-şi întemeieze o familie şi vor să-şi achiziţioneze o locuinţă. Undeva în jur de 50.000 euro ne aşteptăm să fie bugetul pentru 2011.

Vor cumpăra în general prin credite?
Cu siguranţă.

Va fi 2011 un an bun pentru investiţii?
Este dificil de spus dacă va fi un an bun, important este să îţi găseşti locuinţa pe care ţi-o doreşti şi unde vrei să îţi întemeiezi o familie.


Piaţa terenurilor cum credeţi că va evolua?
Pe piaţa terenurilor ne aşteptăm, după un recul semnificativ în ultimii ani, să înceapă să dea semne de revigorare.

Care ar fi loturile care vor atrage cumpărători?
Acelea care sunt în intravilan, în zone locuite pentru construcţia de case şi dezvoltarea de mici proiecte în colaborare.

Ce buget mediu vă aşteptaţi să aibă cumpărătorii de terenuri în 2011?
Sub 100.000 euro.

Spre ce zone credeţi că se vor orienta?
Mă aştept să fie zonele limitrofe ale Bucureştiului, acolo unde preţurile au înregistrat o scădere foarte mare, peste 90%.

Retrospectivă 2010


Cum a mers piaţa locuinţelor în 2010, din punctul dumneavoastră de vedere?

Putem spune că piaţa locuinţelor în 2010 a mers mult mai bine decât cea din 2009, pe segmentul rezidenţial vechi, în principal pe tranzacţiile de apartamente. Cu siguranţă programul Prima Casă 2 a ajutat acest lucru. Pe segmentul rezidenţial nou s-a simţit o stagnare şi sigur odată cu măsurile din vară de creştere a TVA-ului vânzările au fost afectate masiv.

Preţurile au scăzut faţă de 2009?

Pe ambele segmente preţurile au scăzut, scăderea mai drastică a fost pe segmentul care se tranzacţionează, pe cel al apartamentelor vechi, calculele nefinalizate arată o scădere de 20%, decembrie 2010 faţă de decembrie 2009. Şi ne aşteptăm la o tendinţă descendentă în continuare şi în 2011. Trebuie să ţinem întotdeauna cont de capacitate de cumpărare a românilor, de nivelul veniturilor şi de perspectivele macroeconomice. Faptul că veniturile oamenilor sunt în scădere, perspectivele economice sunt negative, aceste lucruri afectează apetitul cumpărătorilor de a achiziţiona o locuinţă.


11 January 2011