Un apartament de trei camere în blocurile din Pipera va putea fi cumpărat cu maxim 60.000 de euro prin programul Prima Casă. O garsonieră cu mult mai puţin. Gigi Becali nu ştie, încă, de proiectul nepotului său, care conduce Arcom.

Arcom, compania de construcţii a lui Gigi Becali, va dezvolta un ansamblu imobiliar în Pipera special pentru programul Prima Casă. Blocurile de locuinţe vor avea garsoniere şi apartamente de două şi trei camere la un preţ de maximum 60.000 de euro, exact cât e pragul maxim de finanţare prin intermediul programului guvernamental.

Vasile Geambazi este directorul general al Arcom şi nepotul lui Gigi Becali. Proiectul din Pipera este ideea lui şi va canaliza toate resursele companiei de construcţii pentru realizarea lui. Mai trebuie, însă, să-l convingă şi pe imprevizibilul său unchi.

"Vrem să majorăm capitalul social al firmei cu valoarea unui teren deţinut de Gigi în Pipera, unde să construim mai multe blocuri de locuit expres pentru Prima Casă. Proiectul este deja bine conturat în capul meu şi i-l voi arăta şi lui Gigi în curând", spune Geambazi. Acesta şi-a făcut şi calculele: 350 de euro metrul pătrat construit iar cu holuri cu tot se ajunge la maxim 450 de euro. Un apartament de trei camere cu 80 de metri pătraţi va putea fi, astfel, vândut în profit pentru orice sumă între 36.000 şi 60.000 de euro. "Asemenea preţuri ar fi posibile doar pentru că este vorba despre terenul nostru", ţine să precizeze Geambazi.

Complexul rezidenţial, al cărui nume este ţinut secret de nepotul lui Becali, ar urma să se întindă pe trei hectare, cu ieşire la lac şi va conţine şi o piscină pentru relaxarea locatarilor. Se vor contrui mai multe blocuri cu P+4 fiecare bloc având două scări şi patru apartamente pe scară. Fiecare bloc va fi prevăzut cu parcare la subsol.

Directorul Arcom explică de ce crede că proiectul nu are cum să eşueze. "Piaţa construcţiilor este în comă. Singurul lucru care poate să mişte piaţa este Prima Casă 2. În acest an sunt bani numai pentru Prima Casă. Proiectul din Pipera îl vom face doar pe banii clientului: obţine omul finanţarea, ne dă avans, noi ne apucăm de treabă. Vom construi blocurile doar pe banii clientului", arată Geambazi. Dacă unchiul Becali îşi dă acordul, (Geambazi nu are niciun dubiu că şi-l va da) construcţia cartierului va începe imediat.

Nepotul lui Gigi Becali a preluat conducerea Arcom în urmă cu un an. Spune că a găsit o companie în derivă, căpuşată de firmele foştilor directori. La toate vechile probleme ale societăţii s-a adăugat şi blocajul pieţei de construcţii care a făcut ca, anul trecut, Arcom să nu mai înceapă nici măcar un singur nou proiect. Odată una dintre cele mai mari societăţi de construcţii din ţară, Arcom merge acum doar la cota de avarie şi asta doar pentru că se "hrăneşte" din împrumuturile acordate de Gigi Becali.




Sursa

19 April 2010