Dacă în perioada de boom nu se ţinea cont de greşelile făcute, în 2008-2009 piaţa a sancţionat erorile produse. În condiţiile în care acest an va fi unul dificil, cei activi în acest sector ar trebui să ţină cont de câteva aspecte: prudenţă, pragmatism şi pliarea pe condiţiile din piaţă.

15839-131900maxim.jpgJucătorii din retail au făcut diverse greşeli în 2007-2008 pentru care au plătit în 2009 şi 2010, iar pentru acest an specialiştii nu au predicţii bune, de aceea recomandă celor activi în acest domeniu să fie prudenţi şi să fie atenţi la cerinţele pieţei.

Regulile anului 2011

Specialiştii din retail avertizează că şi anul 2011 va fi unul dificil. "De aceea, cei ce vor rezultate mai bune în comparaţie cu anii precedenţi, ar trebui să ţină cont de câteva reguli de bază. Se cere prudenţă şi pragmatism. Proiectele de retail trebuie să fie bazate pe studii solide de piaţă, iar eforturile trebuie să se concentreze pe asigurarea finanţării", a declarat, pentru Curierul Naţional, Costel Alecu, Department Manager Retail & Industrial Regatta.

În opinia Cristinei Dumitrache, Asociat Cushman & Wakefield Romania, "ca şi regulă de bază ar trebui să se ţină seama de cerinţele reale ale pieţei de retail. Să se evite pe cât posibil supraaglomerarea cu centre comerciale şi parcuri de retail a unor zone/oraşe prin studierea cu mai multă atenţie a fezabilităţii fiecărui proiect. Să se alcătuiască mixuri de chiriaşi în concordanţă cu zona căreia i se adresează centrul comercial. Să se acorde o atenţie mărită colaborării dintre proprietari, chiriaşi, agenţi imobiliari atât în partea de operare a centrelor comerciale, cât şi în negocierea condiţiilor comerciale".

Potrivit lui Costel Alecu, se întrezăresc şi anumite oportunităţi în piaţă . "Actualul context economic a determinat o scădere semnificativă a chiriilor în zonele centrale şi chiar ultracentrale. Retailerii pot închiria acum spaţii care înainte erau prea scumpe şi pot înfiinţa "sateliţi" în zonele până acum greu sau deloc accesibile. Printre reţelele care au adoptat deja noul concept de business ce se conturează pe piaţa de retail se numără MIC.RO, Carrefour Express şi Metro Punct. Aceeaşi scădere a chiriilor favorizează şi afacerile de nişă, afacerile de familie, business-urile dedicate timpului liber", a declarat reprezentantul Regatta.

2007-2008, euforia creşterilor spectaculoase

În perioada 2007-2008 nivelul chiriilor ajunsese la cote foarte înalte, destul de nejustificate pentru realităţile pieţei de retail româneşti, iar în acest sector regulile erau dictate de proprietari. "Dacă în anii 2007 - 2008, piaţa de retail românească a fost controlată de proprietari în ceea ce priveşte politica de preţuri, acum retailerii sunt cei care impun de cele mai multe ori condiţiile de închiriere - bineînţeles că aceasta se întâmplă în general şi trebuie ţinut cont că în centrele comerciale de succes, cât şi în locaţiile stradale de top, o relaţie de cooperare cordială între chiriaş şi proprietar este de actualitate", a spus Cristina Dumitrache.

În perioada de boom "proprietarii au cerut preţuri foarte mari, iar ceea ce au oferit în schimb i-a dezamăgit pe cei ce au fost dispuşi să cumpere. Clienţii au fost asaltaţi de plaja mare de proiecte care nu erau fezabile prin poziţionare şi termenele de finalizare.

Dezvoltatorii au făcut greşeala de a nu dimensiona corespunzător proiectele, nu au apelat la consultanţă de specialitate în domeniu şi au contractat finanţări scumpe. Excesele de optimism au fost sancţionate prompt de realitate", ne-a declarat Costel Alecu.

Piaţa a sancţionat greşelile jucătorilor

Întrebaţi ce greşeli s-au făcut în trecut, analiştii din domeniu ne-au spus că erorile nu au fost neapărat ale unei părţi sau ale alteia, ci ale trendului pieţei. "În ultimii doi ani, pe lângă reaşezarea relaţiilor între proprietari şi chiriaşi pe baze mult mai amiabile şi aducerea nivelului chiriilor la cote mult mai aproape de realitatea economiei româneşti, s-au înregistrat şi greşeli cum ar fi: alegerea locaţiilor de către retaileri doar în virtutea obţinerii unor condiţii comerciale foarte avantajoase de la proprietari şi respectiv de aducerea în schemele existente a unor branduri care nu se aliniază cu puterea de cumpărare din zonele de atracţie a schemei respective. Supradimensionarea centrelor comerciale şi distanţa mică între două centre comerciale concurente a fost de asemenea una dintre greşelile care şi-au pus amprenta pe funcţionarea în condiţii de eficienţă a acestora", a mai spus Cristina Dumitrache.

Ultimii doi ani au fost ani de criză care au adus o reaşezare a relaţiilor dintre proprietar şi chiriaşi şi a nivelului chiriilor de pe piaţa de retail.

Anul 2010, asemănător cu precedentul

"Piaţa de retail a continuat în aceeaşi notă în 2010 ca şi în 2009. Veniturile din ce în ce mai mici ale populaţiei şi economia grav afectată de criza financiară au condus la scăderea sumelor alocate cumpărăturilor, această scădere fiind între 20 şi 30% faţă de cifrele de la sfârşitul lui 2008. Acest fapt a afectat vânzările mai ales în zona de fashion şi bunuri de folosinţă îndelungată, dar şi coşul de cumpărături săptămânal la operatorii de hypermarketuri şi supermarketuri. Astfel, retailerii au devenit mult mai atenţi la locaţiile în care ar dori să deschidă noi magazine, iar proprietarii de centre comerciale şi magazine de stradă au devenit mai flexibili în ceea ce priveşte condiţiile în care încheie contracte de închiriere în spaţiile deţinute", a explicat Cristina Dumitrache.


Sursa

4 January 2011