Chiar si cele mai pesimiste previziuni arata ca 2009 va fi cel mai prolific an din ultima decada in privinta finalizarilor de unitati locative noi, in contradictie cu criza imobiliara.

2009, anul record al apartamentelor noiCu toate ca la prima vedere pare surprinzator, aceasta este una dintre ideile desprinse dintr-un studiu realizat de Jones Lang LaSalle, una dintre marile companii internationale specializate in servicii imobiliare si management investitional, cu 30.000 de angajati si filiale in 60 de tari.

Raportul arata ca din cauza conditiilor nefavorabile de pe piata imprumuturilor bancare, cererea nu va inregistra mari cresteri in acest an.

"Totusi, scaderea preturilor de vanzare probabil va continua in urmatoarele 12 luni, mai putin in cazul in care conditiile macroeconomice din Romania vor inregistra o revenire rapida. Nivelul ofertei viitoare de spatii locative este greu de estimat", mentioneaza sursa citata.

In plus, scaderea accelerata a vanzarilor de apartamente din ultimele luni a fortat dezvoltatorii imobiliari sa reactioneze si sa revizuiasca preturile de vanzare in conformitate cu conditiile prezente pe piata.

Analistii de la La Salle subliniaza ca dupa o relativa stagnare a preturilor de vanzare in prima jumatate a anului 2008, preturile de vanzare au inceput sa scada, aceasta devenind din ce in ce mai mult o regula de piata.

"Este deja evidenta redirectionarea preturilor de vanzare catre valorile minime din grila de comercializare", cred analistii mentionati.

A scazut cererea, s-a diversificat oferta

Cat priveste cererea, acestia remarca faptul ca s-a redus considerabil, cea mai importanta cauza fiind limitarea creditarii ipotecare.

"Din cauza conditiilor mai dificile si mai scumpe de imprumut si a lipsei lichiditatilor financiare, creditele imobiliare au atins cea mai mica valoare. Fara nici o indoiala, Bucurestiul prezinta bazele pentru dezvoltarea pietei rezidentiale, in special datorita numarului mare de locuitori, evolutiei numarului gospodariilor si a cererii active de spatii locative. Se estimeaza ca imobiliarele isi vor reveni odata cu relaxarea pietei creditului ipotecar", se precizeaza in raportul companiei amintite.

In ce priveste oferta, specialistii imobiliari sunt de parere ca in ultimii ani aceasta s-a diversificat considerabil, cu o evidenta preferinta pentru spatii locative cu suprafete generoase.

Sursa

10 April 2009