Programul de anvelopare a blocurilor de locuinţe se extinde, în Sectorul 2 din Capitală. În următoarea jumătate de an, un număr de 245 de blocuri cu aproape 16.600 de apartamente, ar urma să fie reabilitate termic cu fonduri de la bugetul local. Valoarea totală a lucrărilor este estimată la 63,25 milioane de euro.

24673-237077-blocuri.jpgPentru cele şase pachete de blocuri, ce vor fi reabilitate termic în următoarele şase luni, au fost finalizate deja procedurile de expertizare tehnică, în prezent fiind în curs de atribuire lucrările efective de anvelopare.

Conform caietului de sarcini cerut de Primăria Sectorului 2, anveloparea termică va cuprinde mai multe tipuri de lucrări. Astfel, pe lângă schimbarea tâmplăriei cu geam termopan şi izolarea pereţilor exteriori, vor fi efectuate lucrări de refacere atât a acoperişurilor deteriorate de pe blocuri, acolo unde este necesar înlocuindu-se şi ţevile de apă şi căldură de la subsol: - izolarea la exterior a pereţilor exteriori cu polistiren expandat ignifugat de 10 cm grosime, amplasat pe suprafaţa exterioară a pereţilor existenţi, protejat cu o tencuială subţire de min. 5 mm grosime, armată cu o ţesătură deasă din fibre de sticlă; pe socluri şi pereţii exteriori ai demisolului se va polistiren extrudat ignifugat de 10cm

- izolarea cu vată minerală a planşeului de peste demisol şi a pereţilor exteriori ai acestuia, precum şi zonele termoizolate din windfang-uri şi zonele locuibile din demisol; izolare terasă la extrados, cu polistiren extrudat ignifugat de minim 12 cm grosime protejat cu două membrane termosudabile dublu strat

- înlocuirea tâmplăriei de lemn existente cu tâmplărie cu toc şi cercevele din PVC în sistem pentacameral; închiderea balcoanelor prin montarea unei tâmplării unitare cu tocuri şi cercevele PVC cu sistem pentacameral

- înlocuirea conductelor de distribuţie încălzire din subsol, cu ţevi noi din oţel şi izolarea acestora (grosimea termoizolaţiei fiind în funcţie de diametrul si locul de amplasare a conductelor, dar nu mai mică de 40mm) precum şi înlocuirea robinetelor

- izolarea conductelor de distribuţie a apei calde de consum, grosimea termoizolaţiei fiind în funcţie de diametrul şi locul de amplasare a conductelor, dar nu mai mică de 19 mm.

Lucrările de anvelopare a celor 245 de blocuri, cu un fond total de circa 16.600 de locuinţe, sunt estimate de administraţia locală la suma de 271.997.720 lei cu TVA (63,25 milioane euro), banii fiind asiguraţi din bugetul Primăriei Sectorului 2.

Lucrările de anvelopare urmează să fie executate în termen de patru până la şapte luni de la atribuirea contractului, în funcţie de complexitatea intervenţiei.

 

Sursa

10 May 2012