Ziua Agentului Imobiliar este cel mai important eveniment de acest gen de pe piaţa de real estate din România, iar provocarea cea mai mare pentru IMOPEDIA.ro este de a aduce la fiecare ediţie un plus de valoare pentru profesionalizarea întregii bresle. Tocmai de aceea, ediţia din 2012 a fost una de o amploare surprinzătoare.

29674-24773-img_1967.jpgSărbătoarea agentului imobiliar a ţinut anul trecut o lună, s-a încheiat pe 15 mai într-un eveniment de excepţie, Gala Agentului Imobiliar. Cel mai important eveniment imobiliar a strâns din nou în acelaşi loc nume de seamă din industria imobiliară, dar şi oameni de afaceri din domenii conexe.

„Am vrut ca fiecare eveniment marca IMOPEDIA.ro să aducă valoare pieţei imobiliare. A fost o misiune pe care am îndeplinit-o cu succes, până acum. În 2012, Ziua Agentului Imobiliar a coincis cu sărbătorile Pascale, am decis ca fiecare dintre noi să sărbătorească ziua de 15 aprilie acasă, iar sărbătoarea din marea familie imobiliară să aibă loc o lună mai târziu într-un eveniment de gală. În tot acest timp, pe un site special dedicat agentului, am discutat despre cele mai aprinse teme imobiliare”, declară Răzvan Muntean, General Manager IMOPEDIA.ro.

Gala Agentului Imobiliar a început cu primul invitat special, Sorin Oprescu. Primar General al Capitalei a adus în discuţie una dintre cele mai delicate probleme ale dezvoltărilor imobiliari din Capitală.

„După statistici, în Bucureşti este nevoie de 15.000 locuinţe, cu cereri înregistrate cu tot. Trebuie să ne ducem către Sud şi Vest, simultan cu regiunea metropolitană, pentru că acolo avem spaţiu suficient pentru locuinţe. Dar nu dezvoltăm ca până acum, la 3 km să fie o şcoală, la 5 km o grădiniţă, la 10 km un spital. Vrem să creăm ansambluri cu de toate pentru cei care au nevoie”, a spus Sorin Oprescu la Gala Agentului Imobiliar.

Reprezentare exclusivă vs. intermediere

Discuţiile din cadrul Zilei Agentului Imobiliar au vizat asemănările şi deosebirilor dintre tehnicile de intermediere şi cele de reprezentare exclusivă. Părerile pro şi contra au fost menţionate în cadrul unei dezbateri constructice. Astfel, s-au creat două tabere: cei care preferă intermedierea, sistemul clasic folosit în piaţa românească, şi cei care lucrează în regim de reprezentare exclusivă.

Importanţa comunicării

Un alt moment care s-a bucurat de toată atenţia publicului a fost cel dedicat importanţei comunicării. Cătălin Chirilescu, trainer de public speaking şi dezvoltare personală, a prezentat agenţilor imobiliari principalele avantaje şi secrete ale comunicării eficiente atât în relaţia cu clientul, cât şi în procesul de consolidare a legăturilor din interiorul breslei profesionale.

Aceleaşi două atuuri ale comunicării au fost punctate şi de Dragoş Dragoteanu, General Manager Euroest, care a oferit agenţilor imobiliari câteva secrete şi sfaturi din experienţa sa, pentru a depăşi perioada de recesiune.

Invitaţii surpriză nu au lipsit din program

Invitatul special al evenimentului a fost Alteţa Sa Regală, Prinţesa Lia a României, însoţită de Alteţa Sa Regală, Prinţul Paul al României. În cadrul evenimentului organizat de IMOPEDIA.ro, ASR Prinţesa Lia a vorbit despre „Cinci lucruri pe care nu le afli într-un MBA”. Un discurs plin de substanţă care a reuşit să cucerească întregul auditoriu. ASR Prinţesa Lia a atras atenţia asupra importanţei participării la evenimente precum Gala Agentului Imobiliar şi a precizat că astfel de întâlniri ajută la construirea unei imagini profesionale mai puternice.

Aprecierile nu au întârziat să apară nici în cazul specialistului imobiliar, Ilias Papageorgiadis care a vorbit despre principalele măsuri ce trebuie adoptate şi legalizate pentru a apăra drepturile agenţilor imobiliari. Amintim câteva: obligativitatea plăţii comisionului de intermediere sau de reprezentare exclusivă, certificarea agenţilor imobiliari numai după o perioadă de studii specializate şi necesitatea înfiinţării unui organism de control asupra domeniului.

Social Media şi piaţa imobiliară

Social Media reprezintă astăzi un spaţiu din ce în ce mai important pentru tot mai multe companii care aleg să îşi înceapă propria campanie de marketing pe reţelele sociale. Promovarea unei oferte imobiliare pe o platformă de comunicare precum Facebook, de exemplu, poate aduce avantaje notabile. Referindu-se la aceste avantaje, cunoscutul blogger Cristian China-Birta (Chinezu’) a explicat agenţilor imobiliari câteva metode de îmbunătăţire a serviciilor agenţiilor imobiliare, precum şi o serie de posibilităţi de dezvoltare în mediul online.

Momente magice la Gala Agentului Imobiliar

Pe lista invitaţilor speciali s-a aflat şi IMOPEDIA.ro, câştigătorul concursului “Românii au talent”, mentalistul Cristian Gog, care a interacţionat cu publicul său pentru a crea scene memorabile.

Pe parcursul întregii Gale, Mihai Pânzaru PIM, artist câştigător a 25 de premii naţionale şi cinci mari premii internaţionale, a realizat caricaturi originale agenţilor imobiliari.