1001 de case noi
News Cafe - 26.11.2005
 


Cele mai importante orase romanesti par mai hotarate ca niciodata sa-si ia revansa in fata Capitalei, cel putin in ceea ce priveste piata imobiliara.


Vaduvite pana acum de banii dezvoltatorilor de ansambluri rezidentiale, orase precum Timisoara, Cluj, Iasi, Constanta, Brasov, Reghin ori Focsani au intrat anul acesta in topul locatiilor ideale pentru constructia de vile si blocuri noi.
Va prezentam 13 cartiere care totalizeaza fix 1.001 de vile si apartamente, cu precizarea ca nu sunt singurele proiecte care se deruleaza in acest moment in orasele din Romania. Cele mai multe dintre acestea vor fi finalizate in urmatorii doi ani.
Desi oferta pare generoasa, ea este cu mult depasita de cerere. Comparativ cu Bucurestiul, preturile noilor apartamente sau vile sunt simtitor mai mici, dat fiind ca si terenurile sunt mai ieftine decat cele din Capitala.
„Pana anul acesta, cand a aparut primul cartier rezidential, in Cluj s-au construit numai blocuri”, spune Diana Calfa, directorul grupului CRE. Respectand reteta care si-a dovedit pe deplin succesul in Bucuresti, noile proiecte rezidentiale nu se limiteaza la constructia de locuinte, ci sunt „asezonate” cu parcuri private, scoli, gradinite, magazine, terenuri de sport si piscine. Finisajele sunt de calitate, iar arhitectura este moderna, insa acestea nu atribuie cartierelor eticheta „de lux”.

IASI
Complexul „IC Bratianu”
> Amplasare. In zona Bucium, la aproximativ 10 km de centrul orasului Iasi.
> Descriere. 60 de vile, suprafata totala a terenului fiind de 60.000 mp.
> Detalii locuinte. Suprafete cuprinse intre 170 si 250 mp; situate pe loturi de teren care masoara 490-1.000 mp.
> Pret. Incepand de la 490 euro/mp finisat.

IASI
Cartierul Green Park
> Amplasare. In zona Tatarasi - Lacul Venetia.
> Descriere. 128 de apartamente in doua blocuri-turn, suprafata terenului fiind de cinci hectare.
> Detalii locuinte. Apartamentele vor avea suprafete cuprinse intre 50 si 150 mp.
> Pret. Incepand cu 45.000 de euro.

IASI
Cartierul Green Hill
> Amplasare. Langa Iasi, la Popasul Pacurari.
> Descriere. 42 de vile duplex construite pe un teren de 23.000 mp.
> Detalii locuinte. 84 de locuinte situate in duplex, suprafata construita fiind de 170 mp, dispusi pe trei niveluri; exista si vile individuale care au o suprafata de 270 mp si teren de 800 mp.
> Preturi. 100.000 de euro (TVA inclus) pentru o locuinta din duplex si 140.000 de euro (TVA inclus) pentru cele individuale.

CONSTANTA
Cartierul Lacului
> Amplasare. Langa Lacul Mamaia (Siutghiol), la 6 km de Constanta.
> Descriere. 30 de vile P + 1, suprafata terenului fiind de 22.000 mp.
> Detalii locuinte. Trei tipuri de vile, cu suprafete construite cuprinse intre 180 si 217 mp; terenul aferent masoara 450 mp.
> Pret. 645 de euro / metru patrat finisat. Nu contine TVA.

TIMISOARA
Cartierul Alfa
> Amplasare. Zona Mehala.
> Descriere. 12 locuinte desfasurate pe un teren de 4.766 mp.
> Detalii locuinte. 10 case sunt in duplex, iar doua sunt vile individuale - la acestea, suprafata construita va fi de 163-186 mp; parcelele vor masura intre 223 si 290 mp.
> Pret. 65.000 de euro (case duplex, la rosu), 75.000 de euro (individuale la rosu).

CLUJ
American Village
> Amplasare. Grigorescu-Vest; accesul se face de pe strada Donath.
> Descriere. In prima faza vor fi construite 33 de locuinte tip condominium.
> Detalii locuinte. Vor fi 11 apartamente cu doua camere (67 mp) si 22 cu trei camere (97 mp), la care se adauga terase de aproximativ 50 mp.
> Preturi. De la 74.900-77.900 de euro pentru cele cu doua camere, respectiv 103.900-107.900 de euro pentru locuintele cu trei camere.

CLUJ
Dora Park
> Amplasare. Cartierul Buna Ziua, cu acces din Calea Turzii.
> Descriere. 12 case, in sistem insiruit, grupate in module de cate patru case.
> Detalii locuinte. Vilele cu doua dormitoare au 147 mp suprafata construita, terenul fiind de 200-250 mp, iar cele cu trei dormitoare masoara 173 mp.
> Preturi. 110.000-130.000 de euro (TVA inclus).

CLUJ
Bella Park
> Amplasare. Cartierul Buna Ziua.
> Descriere. 50 de case, penthouse, triplexuri, duplexuri si individuale.
> Detalii locuinte. Suprafetele construite vor fi cuprinse intre 150 si 250 mp, loturile aferente de teren masurand intre 200 si 300 mp.
> Preturi. 150.000-250.000 de euro (TVA inclus).

BRASOV
Green Valley
> Amplasare. In Darste, in apropierea terenurilor de sport si a Lacului Noua.
> Descriere. Pe un teren de circa 6,5 hectare vor fi construite 66 de vile.
> Detalii locuinte. Cate patru tipuri de vile, P + 1, cu suprafete cuprinse intre 155 si 245 mp si un lot de teren de circa 1.000 mp.
> Preturi. Intre 144.000 si 204.000 de euro, fara TVA.

FOCSANI
Complexul Mara
> Amplasare. In apropierea Centrului Civic, cu acces la bd. Anghel Saligny si la bd. Bucuresti.
> Descriere. 180 de case construite pe o parcela de peste 100.000 mp.
> Detalii locuinte. Casele vor fi construite pe loturi care masoara intre 375 si 475 mp.
> Preturi. Incepand cu 400 de euro / mp, in functie de finisaje.

CLUJ
Viilor
> Amplasare. Cartierul Zorilor, pe Strada Viilor, in apropierea Gradinii Botanice.
> Descriere. Imobil cu 29 de apartamente.
> Detalii locuinte. Garsonierele vor avea 40 mp, apartamentele cu doua camere vor masura 60-70 mp, iar cele cu trei camere vor avea 80-96 mp.
> Preturi. 850 de euro / mp.

REGHIN
Ansamblul Reghin
> Amplasare. Pe Strada Castanilor.
> Descriere. 47 de apartamente in vile tip Panoramic si Perla, amplasate pe un teren de 6.600 mp.
> Detalii locuinte. Cele cu doua camere masoara 60-70 mp, cele cu trei camere au suprafete intre 80 si 90 mp, iar cele cu patru camere se intind pe 100-120 mp.
> Preturi. 600 de euro / mp.

BRASOV
Avantgarde
> Amplasare. Zona Bartholomeu Nord, spre Sibiu.
> Descriere. 270 de apartamente in 17 blocuri cu doua arhitecturi (Perla si Panoramic).
> Detalii locuinte. Cele cu doua camere au 60-70 mp utili, cele cu trei camere masoara 80-90 mp, iar cele cu patru camere au o suprafata utila de 100-120 mp.
> Preturi. 44.000-46.000 de euro (doua camere), 54.000-61.000 de euro (trei camere), 70.000-83.000 de euro (patru camere).

Eryka Lang - Evenimentul Zilei

26 November 2005