Pe 1 şi 2 iunie, pentru a sărbători Ziua Copilului, Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali  de materiale de construcţii şi grădinărit, organizează în magazinele sale din Bucureşti, Braşov şi Timişoara ateliere creative pentru cei mici.

30591-ateliere-creative-hornbach-2013.jpgCopii  cu  vârste cuprinse între 4 şi 10 ani sunt aşteptaţi în magazinele Hornbach din  Bucureşti  şi  Timişoara, pe parcursul zilelor de sâmbătă, 1 iunie, şi respectiv duminică, 2 iunie, în  intervalul  10.00 – 13.00, la ateliere creative alături de personaje de poveste. În restul timpului, cei mici pot urmări desene animate sau pot desena, într-un spaţiu special amenajat. La Braşov, copii vor înălţa zmee şi se vor bucura de momente surpriză.

”Am luat decizia de a organiza un eveniment dedicat copiilor pentru a le da ocazia să-şi  pună imaginaţia în practică. Astfel, alături de personaje de poveste, aceştia vor putea să îşi exerseze abilităţile, în timp ce părinţii lor vor putea face cumpărături ştiind că cei mici sunt pe mâini bune”, a declarat Mugurel-Horia Rusu, Directorul General al Hornbach România.

În magazinele din Bucureşti şi Timişoara, copiii  vor avea la îndemână materiale din magazinele Hornbach precum lemn, carton, culori, cu care vor putea realiza sâmbătă rame creative pentru fotografiile de vacanţă, iar duminică, fluturaşi pentru a decora ghivecele de flori, sub atenta îndrumare a unui specialist. La final, toţi participanţii la ateliere vor putea pleca acasă cu creaţia realizată şi vor primi din partea echipei Hornbach diplome de participare.

Jucării pentru copiii defavorizaţi

Pentru că de Ziua Copilului este important ca toţi cei mici să se bucure de copilărie şi să  înveţe  să dăruiască, să aducă un zâmbet şi celor mai puţin avantajaţi, pe durata celor 2 zile, magazinele Hornbach din Bucureşti se alătură campaniei „Jucăriile  se  dăruiesc”,  alături  de  BluParty  şi  Spitalul  de  Jucării - o initiativă  a  Direcţiei  Generale  de  Asistenţă  Socială  a  Municipiului Bucureşti.

Părinţii  pot  selecta împreună cu cei mici jucariile pe care aceştia nu le mai folosesc şi pe care  doresc  să le trimită către copiii mai puţin avantajaţi. Jucăriile pot  fi  aduse  în  magazinele  din Bucureşti, de unde vor fi colectate şi igienizate ca să poată fi folosite în siguranţă mai departe.  Apoi, ele vor fi selectate în funcţie de recomandările  de  vârstă  şi  trimise creşelor şi copiilor din familii defavorizate,  beneficiari ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială.

Programul  detaliat  al evenimentelor şi orarul magazinelor este disponibil pe www.hornbach.ro.

Despre Hornbach România

Grupul Hornbach, fondat în 1877, este o afacere de familie şi se numără printre liderii de pe piaţa magazinelor de materiale de construcţii şi grădinărit din Europa.

Cotată la Bursa din Frankfurt încă din 1987, compania activează în 9 ţări europene (Germania, Austria, Olanda, Luxemburg, Elveţia, Cehia, Slovacia, Suedia şi România), operând 139 de magazine.

În România, Hornbach a deschis primul magazin în 2007, iar în acest moment deţine trei magazine în Bucureşti (Berceni, Militari şi Baloteşti), unul în Braşov şi unul în Timişoara.

 

31 May 2013