Creşterea TVA la 24%, impozitarea diferenţiată a persoanelor care deţin mai multe locuinţe, dublarea impozitelor pentru maşinile cu o capacitate mai mare de 2.000 cmc, introducerea unor noi impozite şi micşorarea salariilor bugetarilor cu 25%. Sunt doar câteva dintre măsurile anti-criză pe care Guvernul le va aplica începând de astăzi.


TVA-ul creşte cu 5%

sursa foto:http://partidulfortacivica.roDacă impozitul progresiv pe maşini şi clădiri nu afectează pe toată lumea, mărirea TVA-ului pentru toate mărfurile si serviciile, de la 19% la 24% va fi resimţită în mod cert de fiecare persoană care locuieşte pe teritoriul României. Începând de astăzi se scumpesc nu doar alimentele, benzina şi ţigările, dar şi medicamentele, din cauza că se modifică sistemul de compensare.


Impozite cu până la 300% mai mari pentru cine deţine mai multe case

"Pentru cei care deţin mai multe proprietăţi, mai multe clădiri, mai multe apartamente, mai multe case, vor plăti un impozit suplimentar pentru perioada 1 iulie - 31 decembrie, după cum urmează: cu 65% mai mare pentru cel care deţine o a doua locuinţă, cu 150% pentru cel care deţine următoarea locuinţă şi cu 300% pentru a treia clădire şi următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu", a explicat primul-ministru Emil Boc la finalul şedinţei de Guvern care a avut loc pe 30 iunie.

Se dublează impozitul pentru maşinile puternice

Nici posesorii de maşini puternice nu scapă de mărirea taxelor. "Am decis astăzi să dublăm impozitul pentru autoturismele cu capacitate cilindrică peste 2.000 de cm cubi. Asta ce înseamnă? Că autoturismele cu capacitate cilindrică de până la 2.000 de cm cubi rămân la aceeaşi valoare ca impozit, nu plătesc nimic suplimentar", a punctat Boc.

Impozite noi

Potrivit declaraţiilor ministrului Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, de la 1 iulie, tichetele de masă, de vacanţă, cadou, şi de creşă vor fi taxate cu 16%, iar dobânzile bancare, indiferent de tipul de cont, veniturile din piaţa de capital, din operaţiuni pe piaţa monetară sau valutară vor fi impozitate cu 16%.

În plus, veniturile din jocuri de noroc vor fi impozitate cu o cotă de 25%.

Salariile bugetarilor scad cu 25%

Bugetarii au fost loviţi fără milă de măsurile anti-criză adoptate de Guvern. Începând de astăzi, salariile celor care muncesc la Stat vor scădea cu 25%, după ce această măsură a fost validată de Curtea Constituţională a României. Pe de altă parte, pensionarii au scăpat de reducerea de 15% propusă de Guvern, dar pensile speciale vor fi recalculate.

Indemnizaţia pentru creşterea copilului scade cu 15%

Şi mamele care stau acasă şi îşi cresc copiii care nu au împlinit încă doi ani vor primi mai puţini bani începând de astăzi. Mai exact, veniturile lor se vor diminua cu 15%, dar nu vor scădea sub 600 de lei.

Ajutor de la Stat pentru reabilitarea locuinţelor

Tot de la 1 iulie intră în vigoare şi măsuri menite să le dea o mână de ajutor românilor. Astfel, Emil Boc a anunţat că Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă promovată de Ministerul Dezvoltării Regionale împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, care se referă la sprijinirea cetăţenilor pentru contractarea de credite cu garanţii de stat pentru reabilitarea termică a locuinţelor.

"Am extins mecanismul garantiilor guvernamentale, pe care îl avem, de exemplu, în cadrul programului Prima Casă, şi în cadrul programului prin care asociaţiile de proprietari pot , cu garanţia statului, să acceseze imprumuturi de la bancă pentru a putea să-şi rezolve, cu costuri rezonabile, reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe", a declarat Boc.

La rândul său, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a arătat că ordonanţa permite ca şi proprietarii de locuinţe unifamiliale să beneficieze de ajutorul statului şi de condiţii avantajoase de finanţare pentru a-şi reabilita termic locuinţa, în condiţiile în care actualul program de reabilitare termică se adresa doar celor care stau la bloc.

O altă noutate pe care ordonanţa de urgenţă o aduce se referă la faptul că statul oferă garanţii guvernamentale şi suportă dobânda subvenţionată a unui credit luat de către cei care doresc să-şi reabiliteze locuinţele, spre deosebire de actualul program prin care MDRT suportă 50% din costul lucrărilor de reabilitare, 30 % suportă primaria si 20% proprietarii.

În plus, Guvernul a aprobat în şedinţa din 30 iunie Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr.152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe care introduce posibilitatea dezvoltării unui program de construcţie de locuinţe în parteneriat public-privat.

 

1 July 2010