An constructie An constructie 1940
Nr camere Nr camere 23
Suprafata utila Suprafata utila 509.68 mp
Pret Pret 5.950.000 Euro + TVA

Descriere Palatul Woroniecka

Vila A. K. Woronieka este o clădire remarcabilă amplasată la intersecţia Bulevardului Kiseleff cu strada Ion Mincu. Clădirea construită în 1940, proiectată de arhitectul Alexandru Zaharia, este într-adevăr impunătoare, şi a păstrat toate caracteristicile sale originale. O casă excepțională, plină de caracterul anilor 1920-1945 şi reflectând avântul societăţii romaneşti din prima parte a secolului trecut, chiar dacă nu este clasificată ca şi monument istoric.
Cu toate acestea, câți oameni pot spune că dețin de fapt o clădire atât de unică? A deține o perlă imobiliară unică în Bucureşti ca şi aceasta este cu siguranță luxul suprem în domeniul imobiliar.

5.950.000 Euro + TVA

Palatele și casele interbelice ale Bucureştiului prezintă întotdeauna o oportunitate fantastică de investiție și își apreciază major valoarea în timp. La urma urmei, există doar un număr limitat de astfel de proprietăți care au fost construite vreodată și dintre acestea, fiecare este unică. Iar această proprietate are în prezent aprobată şi în termen de valabilitate atât autorizaţia de construire în scopul extinderii şi restaurării cât şi PUZ-ul, pentru ca această casă să poată reveni la gloria de odinioară.
Cu o astfel de proprietate, cumperi mult mai mult decât o casă, desigur – cu noul tău palazzo, vine un stil de viață cu totul nou.
Vila Woroniecka este edificata în stil veneţian amestecat cu elemente florentine şi îmbinate armonios cu accente neo-romanesti.
Impunătorul palat a aparţinut prinţesei Adina Woroniecka, văduva lui Take Ionescu, prim-ministru al României Mari între 1921 şi 1922, recăsătorita în 1929 cu prinţul polonez Korybut Woroniecki.
În 1940 cei doi au cumpărat pământ pe parcelarea proprietăţii Elenei Ganescu din zona Kiseleff. În vara lui 1940 se sfârşesc lucrările de construcţie, purtând semnătura arhitectului Alexandru Zaharia. Edificiul este o copie a unui palatino din Florenţa, dar şi replică a construcţiei vilei lui Take Ionescu din apropierea Piaţei Alexandru Lahovari din Bucureşti. Nepotul proprietarei a afirmat că imobilul a fost terminat în doar câteva luni, datorită unei echipe de meşteri italieni.
Prin gradul său bun de conservare şi calitatea excelentă a materialelor folosite la construcţia clădirii, un eventual cumpărător nu ar trebui să investească foarte mult în restaurarea proprietăţii.

Elementele decorative sunt sobre şi cu distincţie, împodobite de motive vegetale sculpate deasupra arcelor și ferestrelor sau executate din mulaje de mortar aplicat. Feroneria uşilor și ferestrelor este deasemenea sobră şi elegantă. Acoperișul este cu ţigle cu aspect mediteranean (olane).
Volumetria este caracterizată de simplitate, cu exploatarea potenţialului expresiv al plinului. Tratarea faţadelor este lisă. Colonade ritmează parterul ambelor faţade principale. Ferestrele sunt aşezate în mod ordonat, atât pe orizontală, cât şi pe verticală, în aşa fel încât să nu îţi poţi da seama după tipul golului ce funcţiune are încăperea din spatele geamurilor. Intrarea principală este străjuită de două coloane angajate cu capiteluri neo-corintice, deasupra fiind blazonul Woroniecki. Elementele decorative sunt atât motivele vegetale realizate din mortar şi în sgraffito, dar şi feroneria ferestrelor şi uşilor.

23 camere

Clădirea este retrasă de la Soseua Kisseleff cu 14 m, palatul fostei prinţese are o formă de L, parter, etaj şi mansarda acoperite cu olane, structura fiind din zidărie şi planşee de beton armat, un procedeu în plin avânt în anii 1930. Volumetria este simplă, iar ritmicitatea faţadelor este asigurată de cele 8 deschideri ale coloanelor laterale şi a celor 5 frontale. Toate profilele, decoraţiile în ipsos şi piatră artificială, coloanele, baluştrii, cornişele, cartuşele, lucratul fierului şi tâmplăriile s-au făcut la faţa locului. Proprietarul avea obligaţia de a vopsi faţadele doar în alb, crem sau gri deschis.
Perspectiva faţadelor din strada Ion Mincu arata coloanele veneţiene ce sprijină arcade bogat decorate cu decoraţiuni sculptate migălos oferă armonie ambelor faţade ale parterului. Ferestrele sunt aşezate tot în acest ritm, astfel încât privind din stradă nu îţi poţi da seama despre destinaţia camerelor.
Intrarea principală este flancată de două coloane de factură neo-corintica, iar în frontonul de deasupra uşii încă se afla blazonul familiei princiare Woroniecki. Elementele decorative se înscriu într-un registru sobru, dar elegant, fiind reprentate de motive vegetale sculpate deasupra arcelor şi ferestrelor sau executate din mulaje de mortar aplicat. Feroneria uşilor şi ferestrelor este bine păstrată şi respecta acelaşi tipar.
Acoperişul este tratat în cheie simplă, elementul de decor fiind reprezentat de ţiglele cu aspect mediteranean.

La parter zona oficială pentru primiri era mare, cu un hol amplu şi o scară monumentală, o sufragerie şi un living-room care dă spre o curte interioară – patio, cu fântână. Bucătăria, cu oficiu avea intrare separată. Etajul era împărţit în două dormitoare, undressing-room, două băi, o galerie, şi două saloane mai mici. La mansardă era spălătoria, o baie, patru camere ale servitorilor şi un apartament spre Kiseleff.
Pivniţa avea o încăpere pentru calorifere şi încă trei camere mici, dintre care cea amplasată lângă scara de serviciu trebuia amenajată ca încăpere de protecţie contra gazelor toxice cu uşi etanşe, pentru nouă personae.
În 1949 casa a fost naţionalizata de către regimul comunist venit la putere, însă prinţesa a continuat să trăiască în acest loc până la moartea sa, în 1975, având dreptul de a folosi ca locuinţa fostă bucătărie a reşedinţei. Între anii 1975 – 1978 palatul a adăpostit colecţia muzeală a fraţilor Avakian alcătuită din opere de artă preponderent orientală, dar şi tablouri ale unor pictori autohtoni, precum Grigorescu, Pallady sau Petrascu. După 1978 clădirea a primit diferite destinaţii, urmând ca între anii 1994 – 2003 să redevină sediul colecţiei Avakian.
Imediat după acest moment casa a fost câştigată în instanţă de către moştenitori şi vândută în anul 2003 actualului proprietar.

Deşi nu este declarată monument istoric, potrivit Primăriei Capitalei, clădirea aparţine zonelor protejate numărul 15 (Bulevard promenada Kiseleff) şi numărul 58 (Parcelarea Clucerului),. Această vilă poate reprezenta un excelent sediu central pentru o companie, un mic hotel sau o reşedinţă particulară în cea mai exclusivista zona a oraşului, la marginea parcului Kiseleff fiind chiar în inima Bucureştiului, pe artera sa principală şi având avantajul că se află foarte aproape de centrul oraşului, zona muzeală și istorică, oferind deasemenea access facil către aeroport sau Gara de Nord.

509.68 mp Suprafata Utila

Caracteristicile proprietăţii:

Teren = 919,60 mp
Amprenta construcţiei la sol = 305,34 mp
Arie construită desfăşurata – 811,60 mp
Arie utilă totală – 624,31 mp
Faţadă la Bulevardul Kiseleff (exista certificarea deschiderii la bulevardul Kiseleff din anii ‘40) – 31,51 m.l.
Deschidere la strada Ion Mincu -27,08 m.l.
Arhitectură deosebită cu elemente florentine, veneţiene şi neo-romanesti
PUZ aprobat – potenţial de arie construită desfăşurată de 1420 mp.

Parter: suprafaţa utilă totala 237,52 mp, suprafaţa locuibilă 198,34 mp, suprafaţa terasa 20,58 mp, garaj 18,60 mp.
Nr camere – 8
Nr. Bai -1
Nr. toalete -2
Descriere – cameră recepţii (54,56 mp), cameră (31,43 mp), cameră (40,00 mp), cameră (15,88 mp), cameră (9,84 mp), cameră (6,21 mp), cameră (7,98 mp), două grupuri sanitare, baie, hol, vestibul.
Etajul 1: suprafaţa utilă totală 166,60 mp, suprafaţa locuibilă 142,24 mp, suprafaţă terasă 24,36 mp
Descriere – cameră (25,32 mp), cameră (11,37 mp), cameră (15,13 mp) cameră (10,69 mp), cameră (11,82 mp), baie, oficiu, coridoare, bucătărie, cămară, oficiu, debara, hol.
Nr. camere - 6
Nr. băi - 1
Nr. toalete - 1

Mansarda: suprafaţa utilă totală – 173,84 mp, suprafaţa locuibilă – 169,10 mp balcon – 4,74 mp
Descriere – cameră (24,04 mp), cameră (18,36 mp), cameră (9,65 mp), cameră (12,11 mp), cameră (13,61 mp), cameră (14,62 mp), cameră (6,99 mp), cameră (14,00 mp), cameră (6,48 mp), cameră (6,99 mp), bucătărie (5,66 mp), bucătărie (6,20 mp), două băi, toaletă, coridor, hol, două sasuri.
Nr. de camere – 9 camere
Nr. băi - 2
Nr. toalete – 1

Subsol parţial: suprafaţa utilă 46,35 mp, compus din 4 boxe, camera centralei, două coridoare şi toaleta.

Localizare

Str. Arhitect Ion Mincu nr. 19

Ești interesat?