Case si vile de vanzare in Kiseleff Bucuresti

Cauți anunturi imobiliare de Case si vile de vanzare in Kiseleff Bucuresti? Vanzari case si vile in Kiseleff Bucuresti . Vezi pe imopedia cele mai bune anunțuri de Case si vile de vanzare in Kiseleff Bucuresti . Vezi si in Primaverii - Aviatorilor Bucuresti Pentru alte judete vezi si Dambovita, Giurgiu, Prahova, Ialomita

Localizare 

Zona Kiseleff se află în sectorul 1 al Capitalei, în partea de nord a Municipiului Bucureşti, foarte aproape de centru. Numele vine de la Şoseaua Kisellef, una dintre cele mai importante artere din Bucureşti, care face legătura între centrul şi nordul Capitalei. Şoseaua Kiseleff porneşte din Piaţa Victoriei şi ajunge la Piaţa Presei Libere.

Istoric

Numele „Kiseleff" a fost preluat de la un conte rus şi datează ca reper bucureştean din 1847, an în care, pe 21 septembrie, a fost inaugurată în apropiere  de Piata Victoriei o grădină amenajată de arhitectul vienez Karl Friedrich Meyer. Tot atunci şoseaua care trecea prin faţa grădinii a primit numele de „Kiseleff". În centrul rondului 1 era un bazin de metal cu o fântână arteziană, care arunca apă într-un lac artificial. Multe chioşcuri au apărut atât pe partea stângă, cât şi pe dreapta. Mai târziu, Şoselei Kiseleff i s-au trasat două alei laterale, până la rondul 2, unde se află în prezent Arcul de Triumf. În 1851 drumul a fost prelungit până la Casa Presei Libere, iar cu această ocazie a fost construit un hipodrom. Astfel, la sfârşitul secolului al XIX-lea, de o parte şi de alta a Şoselei Kiseleff, pe fiecare latură, erau câte două alei, una pentru pietoni şi una pentru călăreţi, pe dreapta, şi una pentru biciclişti pe stânga. La începutul secolului XX, a fost construită o linie de tramvai cu cai. În locul pe care e acum Muzeul Satului era o baltă cu stuf.

Administraţie şi economie

Zona Kiseleff este una selectă. Şoseaua Kiseleff traversează două parcuri mari  - Kiseleff şi Herăstrău. Este renumită prin bogăţia spaţiilor verzi şi vilele istorice, majoritatea monumente de arhitectură. Dintre acestea, se remarcă clădirile Muzeului Geologic Naţional, Muzeului Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa, Muzeului Ţăranului Român, Palatul Kiseleff, Palatul Elisabeta şi biserica Izvorul Tămăduirii. Actualul muzeu al Ţaranului Român a fost construit între 1912-1939, în stil neoromânesc şi a avut de la început această destinaţie. În 1911, Ministerul Cultelor a organizat o licitaţie pentru soluţia  arhitectonică şi a selectat proiectul lui Nicolae Ghika-Budeşti, realizatorul proiectului. Şi Muzeul Geologic, aflat la o clădire distanţă, a fost construit tot în stil neoromânesc şi tot cu scopul de a adăposti o clădire publică.

Palatul Elisabeta este realizat între anii 1936 şi 1937, în stil maur-spaniol şi poartă numele Prinţesei Elisabeta, fostă regină a Greciei şi soră a regelui Carol. În prezent îi aparţine Casei Regale de România.

Palatul Kiseleff, actualmente sediul INK Bank, a fost o casă boierească - Candiano Popescu - fiind ulterior cumpărată de regele Carol şi modificată în 1910, în stil neoromânesc, devenind palat, în care a locuit familia regală până la naţionalizare.

Tot în această zonă se află şi Muzeul Satului.

Din zona Kiseleff se poate ajunge în cel mai scurt timp cam oriunde în Bucureşti, datorită staţiilor de metrou Aviatorilor şi Piaţa Victoriei, dar şi liniei de metrou uşor 41.

Din punct de vedere imobiliar, este considerată cea mai scumpă zonă din Bucureşti, aici fiind amplasate nenumărate ambasade şi sedii centrale ale unor bănci internaţionale.