0
0
imobiliare
Mai mult decât imobiliare!
imobiliare
Servicii IMOPEDIA
blog imobiliar oferte imobiliare director imobiliar
Cele mai citite ştiri
Abonează-te la newsletter
Vrei sa fii la curent cu cele mai noi informaţii despre proiectele imobiliare?
Abonează-te la newsletterul Imopedia.ro şi vei afla primul toate reducerile, promoţiile si noutaţile despre ansamblurile rezidenţiale
Email
Trimite
Piața office confirmă așteptările: este un domeniu profitabil și în creștere
  Print
16 feb 2015 | Mihaela Ochiană, IMOPEDIA.ro | Număr afişări: 1460

Despre piața birourilor, ultimul an a dovedit că este exact atât de dinamică pe cât anunțau specialiștii din domeniu. Am asistat la creșterea numărului de livrări, scăderea ratei de neocupare și, spre finalul anului, chiar la creșterea chiriilor. Iar pentru 2015, perspectivele urmează acest trend. Se așteaptă evoluții pozitive în toate aspectele pieței office, schimbări care vor avantaja atât imvestitorii cât și chiriașii.

officeAnul 2015 în cifre, pe piața birourilor, sună optimist: livrările vor fi mai multe cu 30%. Se așteaptă deci să intre pe piață 154.000 mp nou construiți, dintre care s-a preînchiriat deja mai mult de un sfert. Bucureștiul este cel mai căutat oraș, pentru dezvoltările de tip office, datorită volumului mare de cerere pe care îl poate aduce.

,,Bucureștiul este piața de birouri cea mai dezvoltată din Romania și, totdată, continuă să fie un oraș atractiv și la nivelul Europei Centrale și de Est, din punctul de vedere al productivității forței de muncă dar și a costurilor totale de ocupare. Astfel, estimăm că procentul cererii noi va continua să reprezinte și anul acesta o parte semnificativă din activitatea de tranzacționare”, explică Mădălina Cojocaru, Head of Office Department DTZ.

Pipera Nord este zona pe care încă o ocolesc atât dezvoltatorii cât și chiriașii de birouri

Cei mai mulți investitori în segmentul office aleg zonele consacrate pentru construcții, în acest domeniu: Barbu Văcărescu – Floreasca, Victoriei – Aviatorilor, Vestul Bucureștiului și Pipera Sud, acestea fiind și zonele cu cele mai mici rate de neocupare. La cealaltă extremă se găsește Pipera Nord, acolo unde se găsesc aproximativ 30% din totalul spațiilor vacante. Per total însă, în urma unei cereri care a crescut cu 40%, rata de neocupare a atins cel mai scăzut nivel din ultimii șase ani.

 „Cele mai mici rate de neocupare se înregistrează în zona Centrală de Business (Victoriei – Aviatorilor) – 5%, urmată de Pipera Sud și zona de Vest, ambele având o rată de neocupare de 7%. Zona Barbu Văcărescu – Floreasca, cu un stoc de aproximativ 280,000 mp, înregistrează la finele anului 2014 o rată de neocupare de 11%”, arată statisticile DTZ.

Pe fondul cererii în creștere, chiriile au început să crească ușor în ultimul trimestru al lui 2014, atingând o maximă de 18,5 euro/mp/lună.

  • În zona Centrală de Business, rata chiriei pentru spațiile de birouri de clasa A se încadrează în intervalul 15-18.5 euro/ mp/ lună
  • În Centru Nord, chiria office variază între 15-17 euro/mp/lună
  • În zonele semi-centrale, chiriile se încadrează în intervalul 12-15 euro/mp/lună
  • Iar în zonele periferice, chiria pentru spații de clasa A variază ître 9 și 12 euro/mp/lună 

2014 este un an de referință, în privința activității de preînchiriere

Pe parcursul anului trecut, stocul modern de birouri din București a atins pragul de 2,16 milioane mp, în creștere cu 6% raportat la anul anterior. S-au livrat, în total, 12 clădiri de birouri cu o suprafață totală închiriabilă de 117.000 mp. Clienții au căutat în special zona Centru Nord, în proporție de 46%, urmată de Pipera Sud – 24% și zona de Vest – 13%.  Jumătate dintre tranzacțiile încheiate au fost reprezentate de extinderi, relocări din clădirii de calitate inferioară în clădiri moderne precum și de extinderea chiriașilor deja existenți sau intrarea unor noi companii pe piață. Toate acestea intră în categoria cerere nouă, care a fost cu 60% mai mare decât în anul 2013.

În privința activității de renegociere și reînnoire a termenilor contractuali, s-a resimțit o scădere cu 23% față de anul 2013. În general, chiriașii au preferat să rămână în aceeași clădire, dacă au fost deplin mulțumiți de locația în care se află. Marea majoritate a contractelor de renegociere a fost înregistrată în zona Centru Nord, CBD și zona de Centru a Capitalei”, arată raportul DTZ.

O evoluție remarcabilă au avut tranzacțiile de preînchiriere, care au fost cele mai mari, din punct de vedere al suprafeței. Pentru prima oară în ultimii ani, a existat o tranzacție consistentă de preînchiriere în fiecare trimestru al anului trecut, ceea ce face ca 2014 să fie un an de referință în privința activității de preînchiriere.

CITEȘTE ȘI:

 

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre
Adrian Niculescu
Ilias Papageorgiadis

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video