0
0
imobiliare
Mai mult decât imobiliare!
imobiliare
Servicii IMOPEDIA
blog imobiliar oferte imobiliare director imobiliar
Cele mai citite ştiri
Abonează-te la newsletter
Vrei sa fii la curent cu cele mai noi informaţii despre proiectele imobiliare?
Abonează-te la newsletterul Imopedia.ro şi vei afla primul toate reducerile, promoţiile si noutaţile despre ansamblurile rezidenţiale
Email
Trimite
Locuințele noi ar fi mai ieftine, dacă autoritățile și-ar face treaba
  Print
19 oct 2017 | Mihaela Ochiană, IMOPEDIA.ro | Număr afişări: 1709

Piața locuințelor noi progresează în permanență. Casele și apartamentele sunt tot mai multe, mai bune, mai accesibile, mai variate. Cu toate acestea, mai este loc de îmbunătățiri, iar o schimbare majoră s-ar petrece dacă autoritățile s-ar ocupa de partea de infrastructură, în locul dezvoltatorilor. Aceasta este una dintre cele mai costisitoare părți ale unui ansamblu imobiliar, iar faptul că dezvoltatorii se ocupă de ea, în locul autorităților, se vede în prețul final, pe care îl plătesc clienții. Astfel, pentru locuințe mai ieftine, autoritățile trebuie să se implice mai mult. Aceasta este comcluzia lui Bogdan Ivan, secretar general al Asociației Dezvoltatorilor Imobiliari din România –URBANIS, în dialog cu Răzvan Muntean, în emisiunea ZAI la o Cafea. 

bogdan ivanPiața imobiliară de azi nu mai suportă comparație cu cea de acum zece ani. Clienții au evoluat constant, iar acest lucru a condus la o maturizare a pieței. Nu mai este loc nici măcar de greșeli mici. 

Cererea devine tot mai sofisticată, dezvoltatorii trebuie să construiască cu o atenție mult mai mare, să finiseze totul mult mai bine. Nimeni nu mai acceptă să se mute într-un ansamblu frumos, dar la care, dacă vrei să ajungi, trebuie să trecu prin gropi și noroaie interminabile. Oamenii au nevoie de drumuri, parcuri, locuri de joacă, magazine, ba chiar și de arhitectură deosebită. Este deja momentul să intervină autoritățile cu planul de aglomerare urbană. Infrastructura nu este deloc dezvoltată de autorități, ci de dezvoltatorii imobiliari, care fac toată partea de utilități, inclusiv străzile și drumurile. Dacă autoritățile s-ar ocupa de acest lucru, noi nu ar trebui să mai spargem drumuri, să montăm sau demontăm utilități. dar momentan dezvoltatorii nu pot nici măcar să predea Primăriilor drumurile construite de ei. Deci inițial, toate drumurile din cadrul proiectului sunt private, dar la final, ele ar trebui să devină drumuri publice și să fie îngrijite de Primării, dar acest lucru este extrem de dificil și de aici pornesc multe probleme. În plus, dacă infrastructura este costisitoare, iar dacă Primăria s-ar ocupa de acest segment, prețul final ar fi mai mic”, explică Bogdan Ivan.

Zonele noi ale Bucureștiului au probleme reale de infrastructură, iar autoritățile au datoria să le rezolve

Acest lucru este cu atât mai dureros cu cât cele mai mari proiecte imobiliare se află în zonele noi ale Bucureștiului: Prelungirea Ghencea, Popești Leordeni, Roșu sau Bragadiru. Drumurile deja nu mai fac față noilor locuitori, iar numărul ansamblurilor livrate va crește în continuare.

„Sunt foarte multe proiecte anunțate în toate zonele Bucureștiulu. Este un an bun pentru construcții, avem și multe ansambluri care vor apărea la anul. Zona de Sud merge în continuare foarte bine, există o cerere tot mai mare și pentru case, pentru că veniturile au crescut. Dar acum vedem cerere pentru apartamete de trei camere, pentru famiilii, spre deosebire de anul trecut, când se cereau în special garsoniere și două camere. Numai în zona de Sud și Metalurgiei în special, anul viitor sunt anunțate cinci mii de locuințe noi. Este un lucru care ne bucură, în sensul că există cerere sănătoasă pe piață, dar așteptăm și autoritățile să ne sprijine puțin, să facă lucrurile mai lejere, să nu fie atât de complicate”, explică Bogdan Ivan.

Cu constructori mai buni, arhitecți mai buni, dezvoltatori mai buni, clienții bucureșteni din piața imobiliarelor pot să se bucure de o ofertă variată. Un proiect în special atrage atenția, prin unicitatea lui. 

„Metalurgiei Park este un concept unic, un parc rezidențial în care sunt mai multe ansablurile imobiliare. Fiecare dezvoltator poate să își aleagă proiectul lui și să îl dezvolte cum crede. Diversitatea aduce numai beneficii. Dacă produsul este bun, cu siguranță găsim cumpărători. Deschidem faza doi a acestui proiect, în care vom livra 3.000 de apartamente, și cred că ajungem la alte 5.000 de apartamente, care sunt în diverse stadii de construcție acum. Dar pe o piață în creștere, avem și prețuri în creștere, tendință care se va păstra până la sfârșitul anului, poate și anul viitor la început, după care se vor stabiliza. Această creștere este legată și de veniturile populației, inclusiv în domeniul public. Cu cât locuințele sunt mai scumpe, cu atât nivelul de trai este mai bun”, explică Bogdan Ivan.

Statul trebuie să aloce fonduri domeniului imobiliar, pentru că această industrie este o uriașă sursă de încasări

Dar din nou, autoritățile nu sunt pregătite pentru o asemenea creștere în apetitul imobiliar al cetățenilor. Acestea reacționează cu modificări inutile sau chiar absurde de legi, cum ar fi legea recepției de locuințe, care ulterior a fost retrasă, sau prin suprareglementare.  

„Suprareglementarea este tot mai prezentă în imobiliare, în ultimii ani e tot mai greu. Lucrurile acestea afectează. Trebuie să existe niște reguli, dar nu trebuie să ajungem la suprareglementare. De exemplu se schimbă nivelul impozitului retroactiv. Un dezvoltator care își face un business plan trebuie să știe nivelul de impozitare ca să stabilească un preț. Stabilește prețul și în trei luni află că impozitul a crescut cu 10-15%, sunt sume uriașe. Acest lucru înseamnă un preț mai mare pentru clienții finali și poate conduce la blocarea proiectului sau chiar a pieței. O altă situație de blocare a pieței: în Sectorul 4, la oficiul de cadastru, sunt patru-cinci persoane la câteva mii de tranzacții. Statul trebuie să înțeleagă și să aloce suficiente resurse pentru acest domeniu, pentru că este un domeniu care aduce foarte multe resurse la stat. S-ar putea aloca niște fonduri pentru ca lucrurile să intre în normalitate”, spune Bogdan Ivan.

În ciuda acestor limitări impuse de autorități, piața imobiliară se perfecționează și atinge cote greu de imaginat în urmă cu doar câțiva ani. Iar acest lucru este posibil doar datorită unui efort colectiv, în care vocile celor din industrie se aud atât de tare încât să nu mai poată fi neglijate.  

 

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre
Adrian Niculescu
Ilias Papageorgiadis

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video