Bucureștiul își reînnoiește stocul de apartamente, iar clienții din clasa medie sunt cei mai căutați, în acest moment. Numărul noilor unități care se adresează acestei clase este în creștere permanentă. Oferta este variată, prețurile sunt bune, iar piața este controlată de client. Anul 2016 pare să fie un an bun pentru cei care vor să își cumpere un apartament.

39987-constructor.jpgÎn lipsa unei amenințări iminente, piața imobiliară se dezvoltă într-un ritm efervescent. Se marchează creșteri de la trimestru la trimestru, de la an la an, în ciuda faptului că întreaga branșă este de acord că viitorul este incert. Între timp însă, afacerile sunt afaceri, iar cei care activează pe piață își adaptează planurile pentru moment. Așa s-a ajuns ca numărul de apartamente noi din București să crească cu un sfert față de anul trecut, până la 14.000 de locuințe.

Nimeni nu își poate face un plan pe termen mediu sau lung, motiv pentru care toți investitorii reacționează impulsiv, la moment. Iar în momentul acesta, clienții, în special cei de Prima Casă, caută oferte satisfăcătoare. Unii nu concep să se mute în afara orașului, iar cea mai mare ofertă vine de la periferie. Alții vor finisaje de calitate mai bună decât cele folosite pentru a conduce la un preț final mic. Sunt clienții care, deși folosesc Prima Casă, sunt dispuși să plătească suplimentar pentru o calitate mai bună”, arată Mihnea Nicolae, consultant imobiliar Estate Finance Expert.

Mai mult de jumătate dintre apartamentele noi se află în interiorul cartierelor Bucureștene, precum și la periferie

Dintre toate aceste apartamente noi care urmează să fie livrate în acest an, mai mult de jumătate, respectiv 53,5%, sunt dedicate clasei de mijloc. Este vorba despre clienții tipici pentru programul Prima Casă, atât cei care accesează sume cele mai mici sau cele mai mari din program. Cei care construiesc au proiecte în dezvoltare în tot orașul, așadar toate preferințele clienților pot fi satisfăcute.

Există proiecte rezidențiale care se construiesc la marginea Bucureștiului, precum și proiecte care se găsesc în interiorul cartierelor bucureștene. Indiferent unde sunt poziționate, ele sunt gândite în așa fel încât să aibă acces facil către rețeaua de transport în comun”, arată un studiu Coldwell Banker. 

Angajații din Nordul și Vestul Bucureștiului sunt o categorie specială, vizată de dezvoltatori

O atenție specială este acordată de către dezvoltatori zonelor care sunt deja tradiționale centre business, precum Nordul sau Vestul Capitalei. În aceste zone, peste 100.000 de persoane vin zilnic la birou, iar dezvoltatorii vor să îi convingă să își cumpere locuințe mai aproape de locul de muncă. Acest trend este abia la început, ținând cont de faptul că piața office are cea mai importantă dinamică de pe piața imobiliară bucureșteană.

În primul trimestru al acestui an, în București, companiile au tranzacționat o suprafață aproape dublă de birouri. Cererea a fost de 100.000 de metri pătrați, iar cea mai mare tranzacție a fost de 13.000 de metri pătrați, o prelungire a unui contract deja existent”, arată studiile JLL România.

Același elan se resimte la nivelul întregii țări, indiferent dacă este vorba despre piața de birouri sau cea rezidențială. Astfel, peste 30.000 de noi locuințe vor fi construite anul acesta în țară, cele mai multe dintre ele fiind ridicate în Cluj-Napoca, Sibiu, Constanța și Brașov. La polul opus, cele mai puține unități rezidențiale vor fi livrate în Reșița și Tulcea. În privința birourilor, o treime dintre spațiile închiriate se află în afara Bucureștiului. Cele mai importante livrări se fac în Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Brașov. Această evoluție este relevantă la nivel macro-economic, dat fiind faptul că este un mesaj pentru marii investitori internațională.

Cererea nouă demonstrează faptul că România rămâne atractivă pentru investitori, iar valul de închirieri din afara Capitalei crează un mediu investițional atractiv și competitiv. Intrarea pe piață a unor nume mari din diferite domenii ar putea atrage și alți jucători internaționali”, explică oficialii JLL România.

Companiile cele mai active în domeniul office sunt cele din domeniile BPO, IT&C și servicii profesionale. Acestea dețin 60% din suprafața tranzacționată în primul trimestru. Tot pe lista celor mai importantți clienți office se află segmentul bancar și cel de servicii financiare.

CITEȘTE ȘI: 

27 April 2016